624

Parlamentul va organiza un atelier de confecționare a mărțișoarelor

Sursa foto: romaniajournal.ro
Deputații, însoțiți de copii și nepoți, alături de copiii din raioane vor participa miercuri, 21 februarie curent, la atelierul de creație pentru confecționarea mărțișoarelor cu genericul "Mărțișoare pentru fiecare".

Evenimentul va fi susținut de meșterul popular Natalia Cangea, sub îndrumarea specialiștilor Muzeului de Etnografie și Istorie Naturală a Moldovei. Organizarea atelierului se înscrie în decizia de a declara Mărțișorul ca parte a patrimoniului cultural imaterial al umanității de către UNESCO.

La atelier vor participa președintele Parlamentului Andrian Candu, Ambasadorul  României în țara noastră, Daniel Ioniță, Ambasadorul Bulgariei în Republica Moldova, Petar Valov, reprezentanți ai Muzeului Național al Satului "Dimitrie Gusti" din București și copii de la centre de creație din diferite raioane ale țării.

În aceeași zi, Parlamentul va găzdui și expoziția de mărțișoare tradiționale din România, Bulgaria, din colecția Muzeului de Etnografie și Istorie Naturală a Moldovei, precum și lucrări confecționate în diferite zone ale țării. Acestea vor fi expuse și vor putea fi admirate până la 5 martie curent în sediul Parlamentului Republicii Moldova.

Mărțișoarele confecționate în cadrul atelierului vor fi dăruite, la 1 martie, în cadrul unei acțiuni caritabile.

Evenimentul este organizat de Parlamentul Republicii Moldova în parteneriat cu Muzeul de Etnografie și Istorie Naturală a Moldovei și Centrul de meșteșug artistic ”Casa Cangea”. Acesta va avea loc în holul et. 2 a Legislativului, cu începe de la ora 13.00.

publika.md

0