1104

3.723 de petiții și solicitări, înregistrate în Parlament

Persoanele fizice și juridice au adresat Parlamentului Republicii Moldova 3 723 de petiții și solicitări verbale pe parcursul anului 2017. Datele se conțin în raportul statistic al instituției pentru această perioadă, aprobat de Biroul permanent.

Din numărul total de solicitări, 3.130 au fost petiții scrise și 594 au fost adresări verbale. Petiţiile au fost formulate în scris şi transmise prin poştă, inclusiv în formă electronică sau expuse direct în cadrul audienţelor. Cetățenii și instituțiile au semnalat prin intermediul solicitărilor peste patru mii de probleme în diferite domenii.

Tematica problemelor abordate se referă, în special, la asigurarea respectării legislației în domeniul juridic, cel al protecţiei sociale și asistenței medicale. În peste 500 de cazuri persoanele fizice și juridice au solicitat interpretarea legislației, explicații referitoare la aplicarea normelor de drept. Propuneri de perfecționare a legislației au fost formulate în 305 adresări. Petiționarii insistă să fie operate modificări și completări ale actelor legislative ce țin de protecția socială a populației, incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități etc.

Alte problematici abordate țin de activitatea administrației publice centrale și locale, domeniul gospodăriei comunale, chestiuni privind raporturile de muncă, instruirea şi educaţia copiilor, problemele financiare etc.

Potrivit analizei conform criteriului teritorial, cele mai multe petiții, peste două mii, au adresat locuitorii municipiului Chișinău. Un număr impunător de probleme au semnalat și locuitorii din raioanele Briceni, Orhei, Rezina, Soroca, Taraclia, precum și din municipiul Bălți.

Amintim că pentru buna gestiune a petițiilor și audiențelor, în Parlament este implementat Sistemul informatic – e-Petiţii. Acesta permite gestiunea automatizată a proceselor și informaţiei privind petiţiile expediate on-line la adresa e-petitii.parlament.md.

În anul 2016, persoanele fizice și juridice au adresat Parlamentului 4 318 de petiții și adresări verbale.

tv8.md

0