529

Tatăl ministrului Apărării, ales vicepreședinte al raionului Nisporeni

Ion Sturza, tatăl ministrului Apărării – Eugen Sturza, a fost ales, pentru a treia oară, în funcția de vicepreședinte al raionului Nisporeni. Cei doi fac parte din același partid politic – Partidul Popular European din Moldova.

Ion Sturza, candidatul PPEM, a fost votat în funcție în ajun de Anul Nou, la finalul lunii decembrie 2017, potrivit www.expresul.com. Conform sursei citate, el a ocupat locul comunistului Ion Țugulea, care a plecat din funcție, fără să spună care e motivul depunerii cererii de demisie.

Ion Sturza a venit prima dată în funcția de vicepreședinte al raionului în perioada 2007-2011, în calitate de reprezentant al Partidului Liberal Democrat din Moldova, din care făcea parte din 2007, după ce a plecat din Partidul Democrat din Moldova. El a condus organizația PDM Nisporeni până în luna septembrie a acelui an.

Ulterior, la 10 iulie 2015, el a fost ales în aceeași funcție, fiind reprezentant al Partidului Popular European din Moldova.

De menționat că, Ion Sturza a candidat și la funcția de deputat, el s-a regăsit pe lista PLDM pentru alegerile parlamentare din 2009, fiind pe locul 35.

Precizăm că, actualul ministru al Apărării, Eugen Sturza, este vicepreședintele Partidului Popular European.

provincial.md

0