494

Toate localitățile afectate de ninsoare, reconectate la energia electrică

Conform datelor operative colectate de la furnizorii de energie electrică către dimineața zilei de 22 ianuarie toate localitățile din țară au fost reconectate la energia electrică. Potrivit Administrației de Stat a Drumurilor la lucrările de curățare a drumurilor au fost implicate 178 unități de tehnică cu 436 de muncitori.

Angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI au efectuat lucrări de deblocare a mijloacelor de transport pe drumuri din raioanele Telenești și Hâncești. În apropiere de localitatea Bănești raionul Telenești pompierii au tractat un autobuz derapat de pe traseu, iar în apropiere de Vadul – Leca, salvatorii au scos un tractor dintr-un șanț.

La Hâncești pompierii au fost alertați pentru a debloca un automobil care a derapat de pe traseu. Pentru lucrările de prevenire și lichidare a situațiilor de risc au fost antrenați 68 de salvatori și pompieri cu 16 unități de tehnică.

Pe parcursul ultimelor 24 de ore angajații IGSU au intervenit pentru acordarea ajutorului în 13 situații.

today.md

0