1177

O televiziune din Rusia a anunțat percheziții la un ziar înainte ca ele să înceapă

Televiziunea rusă REN TV a relatat astăzi că sunt percheziții la cotidianul independent Novaya Gazeta. Numai că jurnaliștii ziarului erau surprinși să afle despre aceste percheziții, pentru că niciun polițist nu era acolo. Ulterior au ajuns și anchetatorii, relatează Meduza.


Știrea despre sosirea polițiștilor a apărut la REN TV înainte ca ei să ajungă. De fapt am aflat de la ei că o să fim percheziționați. Nu ne-a venit să credem. Apoi (polițiștii, n.red.) au sosit”, a spus Nadezhda Prusenkova, purtătorul de cuvânt al ziarului.

Site-ul televiziunii REN TV a publicat știrea la 12:35, ora locală, relatând că „două dube de poliție și peste 20 de polițiști au intrat în sediul ziarului Novaya Gazeta.

Potrivit Meduza, percheziția viza încălcarea legii muncii în cazul angajării reporterului independent Khudoberdi Nurmatov, care în prezent se află într-un centru de detenție, urmând să fie deportat în Uzbekistan pentru că ar fi încălcat restricțiile de circulație din Rusia.

Însă, purtătorul de cuvânt al cotidianului a precizat că nu erau zeci de polițiști, ci doar cinci angajați ai departamentului de imigrări din Ministerul de Interne.

moldova.org

0