1303

A fost renovat drumul din Briceni, către frontiera cu Ucraina

La Briceni a avut loc recepția finală a lucrărilor în cadrul proiectului „Renovarea sectorului de drum L-20 Briceni – Grimăncăuți – frontiera cu Ucraina”, realizat de ADR Nord. Miercuri, 18 octombrie, o comisie specială a recepționat obiectivele renovate, printre care un segment de drum pe o lungime de 5,6 km (33,53 mln lei) un pod de 50,7 m (cca 7,300 mln lei) și două podețuri. Valoarea totală a proiectului se cifrează la peste 41 de milioane de lei, alocați din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR). Lucrările de renovare a porțiunii de drum au demarat în iulie 2014 și au fost finalizate în decembrie 2016.

Membrii comisiei, formată din factorii de decizie și specialiștii implicați în procesul de implementare a proiectului, s-au reunit în incinta Consiliului raional Briceni, pentru a semna actele de recepție finală a lucrărilor executate în cadrul proiectului.

Directorul interimar al ADR Nord, Constantin Bândiu, susține că „renovarea acestei porțiuni de drum de importanță națională va contribui la sporirea activităților economice în raionul Briceni”.

Potrivit președintelui CR Briceni, Mihail Gnatiuc, acest proiect de dezvoltare regională a fost așteptat de foarte mulți cetățeni de la nordul republicii, întrucât porțiunea de drum reparată asigură legătura cu statul vecin, Ucraina.

În afară de renovarea porțiunii de drum pe o lungime de 5,6 km și a podului de 50,7 m, în cadrul proiectului au mai fost reparate 48 de drumuri laterale (9.848 m2), 87 de intrări în curți (2.373m2), 811 m2 de acostamente și 831 m de rigole dreptunghiulare. De asemenea, de-a lungul porțiunii de drum renovat au fost instalate 96 de indicatoare rutiere.

Menționăm că, din 2011 și până în prezent, în raionul Briceni acesta este cel de-al treilea proiect de renovare a unor porțiuni de drumuri de importanță regională. Astfel, în perioada vizată, valoarea totală a investițiilor în drumurile din raionul Briceni se cifrează la aproximativ 100 de milioane de lei, alocați din FNDR.

provincial.md

0