1388

Culmea rușinii! Drumurile Moldovei, mai proaste decât în Nigeria

Republica Moldova are o calitate a drumurilor mai slabă decât în Rusia, România, Kârgâzstan, Chad, Lesoto sau Nigeria, potrivit studiului Indexul Competitivității Globale, al Forumului Economic Mondial, în care am avansat câteva poziții în acest an, transmite mold-street.com.

Faţă de anul trecut când ocupa poziţia 132, Moldova a urcat patru poziţii, dar rămâne în continuare alături de Ucraina, ţara cu cea mai proastă infrastructură rutieră din Europa, dar şi din Eurasia.

Mai proaste sunt doar drumurile din Mozambik, Ucraina, Paraguay, Yemen, Guinea, Madagaskar, Haiti, Republica Democrată Kongo şi Mauritania, potrivit raportului.

Calitatea infrastructurii se numără printre principalii piloni ai competitivităţii economice, potrivit Forumului Economic Mondial. Astfel, scorul prost la infrastructura rutieră trage puternic în jos poziţia ţării la general, de departe cea mai proastă din regiune.

În ultimii 5-6 ani, ţara noastră a beneficiat de alocaţii substanţiale din partea donatorilor externi, pentru reabilitarea drumurilor. În plus şi de la Bugetul de Stat se alocă sume mai mari, decât anterior

Cu toate acestea o mare parte din bani dispar sau nu se reuşeşte utilizarea lor conform destinaţiei.



timpul.md

0