1241

Traian Băsescu: Nu am dreptul să candidez la președinția Republicii Moldova

Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, a declarat, duminică seara, că nu ar putea să candideze la președinția Republicii Moldova, el neavând acest drept, pentru că potrivit Constituției RM, nu este născut pe teritoriul Moldovei.

Nu am dreptul. Uitați-vă în Constituția Republicii Moldova. Trebuie să fii născut pe teritoriul Republicii Moldova și trebuie să … Au introdus o condiție mai acum câțiva ani, să ai cel puțin zece ani de când locuiești în Republica Moldova. Deci, cine spune așa ceva ori nu a citit Constituția Republicii Moldova, ori are pasiunea să bată câmpii“, a spus Traian Băsescu la B1TV citat de Agerpes.

El a spus că este un pro-unionist, de aceea și-a și asumat crearea unui partid unionist, respectiv Partidul Unității Naționale, al cărui președinte de onoare este.

Să nu vă gândiți că îmi văd o nouă carieră politică în Republica Moldova. Gestul pe care l-am făcut este acela de a ajuta — să accept să fiu președinte de onoare al unui partid nou — este acela de a ajuta la consolidarea curentului unionist“, a afirmat Băsescu.

Fostul șef al statului a mai susținut că dosarul Republica Moldova “trebuie să fie o prioritate” și că “România are obligația să stimuleze curentul unionist, prin acțiuni politice și acțiuni de sprijinire a Republicii Moldova”.

Traian Băsescu a opinat că “cu cât trece mai mult timp, cu atât va fi mai scumpă reunificarea”, acesta spunând că nu are “dubii” că ea se va produce cândva.

Se va produce pentru că nicio nedreptate a istoriei nu a rămas necorectată până la urmă”, a susținut fostul președinte al României.

Pe de altă parte, Băsescu a apreciat că, “deocamdată, nu sunt condițiile unui vot politic favorabil reunificării țării, nici la nivelul unui referendum, nici la nivelul Parlamentului”.

moldova.org

0