1246

Cât de deştept eşti în funcţie de muzica pe care o asculţi

Un studiu realizat pe peste o mie de colegii din SUA relevă faptul că intelectul şi personalitatea sunt strâns corelate cu genurile de muzică pe care le ascultăm. Astfel, cei mai inteligenţi oameni preferă, de obicei, muzica clasică, în timp ce la polul opus se situează genuri precum hip-hop sau R&B. 

Studiul a fost realizat pe baza notelor obţinute de tineri americani care au susţinut examen de admitere la colegiu, corelate cu preferinţele muzicale ale acestora (cuantificate prin numărul de like-uri de pe Facebook), potrivit independent.co.uk.

Astfel, tinerii care ascultau Beethoven, Radiohead şi Bob Dylan, se numărau printre cei mai inteligenţi studenţi, în timp ce la polul opus s-au situat tinerii are ascultau Beyoncé şi Lil Wayne. Studenţii care au obţinut note medii, spre exemplu, preferau artişti precum Coldplay, Maroon 5, The Doors şi Bon Jovi.

Clasamentul include 133 de artişti preferaţi (dintr-o listă de 1.445) ai tinerilor care studiază la 1.352 de colegii americane. Cei 133 de muzicieni au fost corelaţi cu notele obţinute la testele de admitere. Astfel, primele zece poziţii (care corespund celor mai mari note) sunt ocupate, în ordine, de: Beethoven (muzică clasică), Sufjan Stevens (indie), Counting Crows (rock), Guster (indie), Radiohead (alternativ), Ben Folds (indie), U2 (rock), Bob Dylan (rock clasic), Norah Jones (jazz) şi The Shins (indie).

În primele 50 de poziţii se situează titani ai rockului clasic precum Led Zeppelin (12), David Bowie (17), Pink Floyd (31), Jimi Hendrix (32), dar şi artişti precum Frank Sinatra (35), Elton John (44) şi AC/DC (47). Spre finalul clasamentului, după poziţia 100, printre artiştii preferaţi ai studenţilor (care au obţinut note mici de admitere) se numără Justin Timberlake (pop, poziţia 116), Jay Z (hip-hop, 121), Beyoncé (R&B, 129) şi Lil Wayne (hip-hop, 133).

Un alt studiu realizat pe 36.000 de persoane a arătat că personalitatea este, de asemenea, în strânsă legătură cu genul muzical preferat. Astfel, cercetătorii au descoperit că oamenii care ascultă muzică pop sunt oneşti, dar lipsiţi de creativitate, fanii rapului au foarte multă încredere în ei, cei care preferă heavy metal sunt paşnici, dar nu au încredere în ei, fanii genului indie sunt introvertiţi şi cam leneşi, iar cei care ascultă jazz şi muzică clasică sunt foarte inteligenţi şi au multă încredere în forţele proprii.

timpul.md

0