1098

Deschiderea oficiului NATO la Chișinău, amânată din nou

Deschiderea Oficiului de legătură al NATO la Chișinău a fost amânată din nou și nu se știe când va fi inaugurat. Acesta urma să fie deschis în luna martie, după care data a fost amânată pentru lunile iunie-iulie, dar surse din cadrul Ministerului de Externe al Republicii Moldova au declarat marți seara pentru Radio Chișinău că inaugurarea oficiului va fi amânată cu câteva luni.

Motivul oficial invocat de autoritățile moldovene este faptul că imobilul care ar urma să găzduiască oficiul NATO se află încă în reparații.

Pe de alta parte, experții nu exclud că amânarea se face intenționat pentru a nu inflama și mai mult spiritele, mai ales că președintele Igor Dodon și socialiștii proruși se opun deschiderii oficiului NATO în Republica Moldova.

Despre deschiderea unui oficiu de legătură al NATO la Chișinău se discută din 2015, dar abia la sfârșitul anului 2016 a fost semnat un acord în acest sens.

Potrivit guvernului, deschiderea Oficiului va facilita, susține și extinde participarea Republicii Moldova la toate activitățile de cooperare cu NATO în diferite programe. Deși biroul va avea un statut strict civil, subiectul a provocat dezbateri aprinse în decembrie anul trecut în parlament.

timpul.md

0