957

Reacția Băncii Mondiale la declarațiile lui Leancă de pe Facebook

Banca Mondială neagă declarațiile făcute de fostul premier Iurie Leancă precum că garanția oferită de Guvern Băncii Naționale a Moldovei în noiembrie 2014 a fost făcută după consultarea cu Banca Mondială.

Într-un comunicat, Banca Mondială menționează că nu știa despre intențiile Guvernului în ceea ce priveste garanția, până la momentul intrării acesteia în vigoare.

„Cu privire la o declarație recent circulată în rețelele de socializare. Garanția Guvernului pentru Banca Națională a Moldovei în noiembrie 2014 pentru pierderile suportate din cauza fraudei bancare, nu a fost o urmare a consultărilor/recomandărilor Băncii Mondiale. Mai mult ca atât, Banca Mondială nu știa despre intențiile Guvernului în ceea ce priveste garanția, pînă la momentul intrării acesteia în vigoare”, este textul emis de Banca Mondială.

Menționăm că la data de 10 iunie curent, vicepreședintele Parlamentului, Iurie Leancă, a făcut pe pagina sa de Facebook mai multe declarații, printre care o motivat decizia de a acorda garanție BNM-ului în noiembrie 2014, când ocupa funcția de premier.

„Am semnat garanția doar după consultarea/recomandarea instituțiilor financiare internaționale: Banca Mondială și Fondul Monetar Internațional”, a scris Leancă.

unimedia.info

0