1494

Salariul minim în Europa. Care sunt ţările cu cele mai bine plătite locuri de muncă

Cele mai generoase salarii minime din Europa continuă să le primească, și în acest an, angajații din Luxemburg. La polul opus se află lucrătorii din Bulgaria. Datele se regăsesc într-un raport al Eurostat, publicat recent.

Luxemburg este în continuare una dintre ţările cu cele mai bine plătite locuri de muncă din Europa. Acolo, salariul minim al unui angajat este de aproape două mii de euro. Irlandezii primesc cel puțin 1.600 de euro pe lună. Cu o sută de euro mai puţin ridică cei din Olanda, Belgia și Germania.

Urmează țările, unde salariile minime sunt mult mai modeste și de câteva ori mai mici. În Cehia, Polonia, Croația, Slovacia și Estonia, salariul minim nu depășește 500 de euro.  

Cele mai mici lefuri din Europa le au bulgarii. Aceştia ridică lunar 235 de euro. Asta chiar dacă, potrivit raportului, comparativ cu anul 2008, salariul minim în această ţară s-a dublat. Şi salariile din România au crescut de două ori în ultimii ani.

Angajaţii de peste Prut primesc cel puțin 275 de euro pe lună. Salariul minim este mai mare decât în 2008 și în Slovacia, Estonia și Letonia.

Singura țară, unde lefurile s-au micșorat este Grecia.

publika.md

0