Veste bună! Angajaţii moldoveni ar putea beneficia gratuit de tichete pentru masă
Angajaţii moldoveni ar putea uita, în curând, de grija mâncării la pachet pentru serviciu. Un proiect de lege prevede ca salariaţii să beneficieze gratuit de tichete pentru masă oferite de către patroni. Preţul unui bon va fi de 45 de lei, iar banii, alocaţi de angajator, nu vor fi impozitaţi. Documentul, elaborat de şeful legislativului, Andrian Candu, va fi discutat astăzi cu sindicaliştii, patronatele şi reprezentanţi ai ministerelor şi agenţilor economici.
Noile servicii, potrivit proiectului de lege, vor putea fi prestate doar de companiile private din domeniu care au un capital social de cel puţin 10 milioane de lei.
Operatorii vor încheia contracte cu localurile de alimentaţie publică şi magazine. Tichetele pentru masă nu vor putea fi transmise de la o persoană la alta sau schimbate pe bani. Bonurile vor fi utilizate doar cu scopul de a beneficia de un prânz sau să cumperi produse alimentare, cu excepţia băuturile alcoolice și ţigări. Scopul iniţiativei este de a îmbunătăți condiţiile de muncă şi asigurarea angajaţilor cu alimente sănătoase.
De asemenea, autorităţile îşi propun astfel să crească productivitatea salariaţilor şi să reducă din perioada de absenţă de la locul de muncă. Preţul unui tichet a fost calculat din valoarea coșului minim de consum. Pentru primul semestru al anului trecut acesta a fost de 1814 lei, jumătate din sumă fiind cheltuieli pentru produse alimentare.
Tichetele pentru alimentaţie sunt oferite de ani buni în mai multe ţări europene şi în Statele Unite. Preţul bonurilor variază considerabil de la un stat la altul. De pildă, cele mai ieftine tichete din Europa sunt în Bulgaria, în timp ce în Franţa, Spania şi Suedia acestea valorează de două sau chiar de zece ori mai mult.
Sistemul tichetelor de masă este o practică răspândită în întreaga lume. Acest tip de adaos salarial este folosit în țări europene precum România, Bulgaria, Austria, Belgia, Cehia, Elveția şi Franța. Nu întotdeauna, însă, valoarea bonurilor acoperă costul unei mese, aşa cum ar fi ideal. Dacă în Bulgaria angajații primesc aproximativ un euro şi jumătate pe zi pentru mâncare, atunci în Franța salariaţilor li se oferă un prânz la un preţ de aproximativ opt ori mai mare. Iar în Spania şi Belgia, costul unui bon este de nouă şi, respectiv, şapte euro. Valoarea tichetelor din România este de peste doi euro, suficient pentru o masă care să includă ciorbă, felul doi şi desert.
Potrivit presei, în România astfel de bonuri sunt oferite zilnic la peste două milioane de angajaţi. Tichetele de masă sunt emise pe suport de hârtie sau în format electronic. Ele pot fi folosite atât în cantine, restaurante sau bufete, cât și în magazine. Bonurile nu sunt impozitate.
Acest sistem aduce încasări mai mari la bugetul de stat și o scădere a economiei tenebre. Potrivit statisticilor, la nivel mondial, peste 70 de milioane de oameni beneficiază de tichete pentru masă.