Cernobâl se va transforma într-un imens parc al energiei solare
În 1989, în Ucraina a avut loc cel mai puternic dezastru din istoria lumii. Deşi nici în prezent zona nu este sigură, investitorii doresc să transforme regiunea într-un imens parc al energiei solare, scrie descopera.ro.
Zona nelocuibilă, se va schimba în viitor mulţumită investitorilor, inclusiv din Germania sau China. Prin finanţarea cu miliarde de dolari aceştia doresc să transforme locul într-o "fabrică de energie solară.
Zona va fi preluată de investitori, două companii chineze doresc să doneze 1 miliard de dolari pentru realizarea proiectului în următorii doi ani. Un subsidiar al companiei chineze Golden Concord Holdings va instala panouri solare în zonă, anul acesta. Panourile vor avea o capacitate de 1 gigawatt.
O altă companie va instala panouri solare cu o capacitate de 500 de megawatti. Per total, panourile solare vor genera energie electrică pentru 750.000 de case, informează IFL Science.
Obiectivul acestui plan este de a crea o antiteză între cataclismul nuclear şi o nouă formă de energie regenerabile. În principiu, în zonă, terenul este foarte ieftin, iar alte forme de dezvoltare a zonei nu există din cauza nivelului crescut de radiaţii.
Un "sarcofag" imens a fost amplasat deasuprea reactorului pentru a proteja zona de vitoare scurgeri de radiaţii. Momentan nu este cunoscut modul în care se vor proteja angajaţii care vor instala panourile.
publika.md