Anchetatorii ruşi au rămas mască! E incredibil ce au furat doi tineri
Anchetatorii ruşi au rămas uluiţi, după ce un locuitor al regiunii Stavropol a reclamat la poliţie furtul a… 40 mii de lipitori. Neobişnuitul jaf a avut loc chiar în preajma Anului Nou într-un sat din regiunea Stavropol.
Astfel, bărbatul a anunţat oamenii legi că din curtea sa au fost furate 14 găleţi din plastic cu un volum de a câte 15 litri fiecare în care se aflau lipitori. Valoarea prejudiciului depăşeşte un milion de ruble.
Potrivit bărbatului, persoane necunoscute au pătruns în curtea sa, unde s-au căţărat pe acoperişul unei construcţii auxiliare. Aici, hoţii au scos o parte din acoperiş şi au pătruns în încăpere de unde au furat cele 14 vase cu lipitori.
„La poliţia raionului Apanasenkovski din regiunea Stavropol a fost depusă o reclamaţie din partea unui locuitor al acestui raion. Bărbatul a anunţat despre furtul a 14 găleţi din plastic, în care se aflau 40 mii de lipitori medicinale”, a anunţat presa locală.
De notat că valoarea pagubei se cifrează la mai mult de un milion de ruble.
După mai multe acţiuni ale organelor de anchetă, au fost reţinuţi doi tineri, locuitori ai aceluiaşi raion. În timpul percheziţiilor, la domiciliul acestora, au fost găsite cele 14 găleţi din plastic.
Tinerii au fost reţinuţi, iar căldările au fost returnate proprietarului. Pe acest fapt a fost iniţiat dosar penal.
De notat că acesta nu este primul furt curios din Rusia. În 2011, în regiunea Iakutia, de la un om de afaceri de aici au fost furate …un milion de râme. Bărbatul a depus o cerere la poliţie, dar râmele nu au mai fost găsite.
Omul de afaceri avea comenzi privind livrarea râmelor. Viermii erau crescuţi într-o remorcă, în nişte cutii unde erau create condiţii speciale. În noaptea jafului, persoane necunoscute au pătruns în remorcă.
Proprietarul, care a auzit zgomot la miez de noapte, a mers la remorca cu viermi, însă hoţii l-au lovit în cap. Când s-a trezit,bărbatul a văzut că râmele au fost furate. De notat că omul de afaceri totuşi nu a rămas păgubaş, a asigurat viermii pentru un milion de ruble.
moldova.org