1011

La grădinița din Stăuceni a „aterizat” un elicopter

Copiii de la Şcoala primară-grădiniţă „Ilie Fulga” din Stăuceni au propriul elicopter. Aparatul de zbor a fost procurat din banii localităţii şi instalat pe teritoriul instituţiei în scop educativ.

Directorul instituţiei, Margareta Simireţchii, a declarat pentru IPN că cei mici au fost entuziasmaţi de ideea să aibă propriul elicopter, pe care îl pot studia oricând.

„Elicopterul a fost procurat în scopuri educative şi pentru a trezi interesul copiilor faţă de grădiniţă. Copiii vor putea să intre în elicopter sub supravegherea educatorilor”, a spus Margareta Simireţchii.

Edilul localităţii, Valentin Sîtnic, a spus că prin decizia Consiliul local s-a alocat suma de 73 de mii de lei pentru aparatul de zbor. Acesta nu mai este funcţional şi a fost achiziţionat de la un agent economic. Primarul a mai spus că prin procurarea elicopterului copiii vor fi motivaţi să vină la grădiniţă.

hotnews.md

0