Bărbații și femeile se vor pensiona la 63 de ani. Și stagiul de cotizare a fost egalat
Femeile, la fel ca și bărbații din Republica Moldova, vor ieși la pensie la vârsta de 63 de ani, iar stagiul de cotizare va fi de asemenea unificat – 34 de ani, potrivit unui proiect de amendamente la legislației avizat astăzi de Guvern. Amendamentele au parvenit de deputați în timpul examinării în Parlament, în prima lectură, a reformei sistemului de pensii.
Inițial se prevede majorarea treptată a vârstei de pensionare, pentru femei de la 57 la 62 de ani și pentru bărbați de la 62 la 65 de ani, cu 6 luni anual de la 1 ianuarie 2017 pînă în anul 2026. Ministerul Muncii argumentează această modificare prin faptul că rata îmbătrânirii demografice a crescut de la 13,6 la sută în 2005, până la 16,2 la sută. Totodată, potrivit previziunilor, pînă în 2035, ponderea moldovenilor cu vârsta mai mare de 60 de ani va constitui 25 la sută din populaţie.
Se preconiza, de asemenea, majorarea stagiului necesar de cotizare pentru femei de la 30 ani la 33 ani, iar pentru bărbați de la 33 ani la 36 ani.
Potrivit Biroului Național de Statistică, în anul 2015 durata medie a vieţii în Republica Moldova a constituit 71,5 ani, inclusiv la bărbaţi – 67,5 şi la femei – 75,5 ani.