1262

S-au încins spiritele! Dispoziţia semnată de viceprimarul Capitalei a stârnit nemulțumiri la Piaţa Centrală

Vânzătorii de ocazie de la intrările în Piața Centrală din Capitală nu vor mai putea să-şi vândă mărfurile. Asta după ce administrația pieţei a decis să reamenajeze toate cele trei intrări.

Astfel, începând cu primăvara anului viitor, vor fi instalate bănci, parcări pentru biciclete, taxiuri, dar şi pentru automobilele de serviciu ale angajaţilor. 

Viceprimarul Capitalei, Nistor Grozavu, a semnat deja dispoziția ce prevede reamenajarea celor trei intrări din Piața Centrală. În urma modificărilor, vânzătorii vor trebui să părăsească spațiile de lângă porți.

"Comerțul stradal care acum se efectuează în zona dată ne afectează foarte mult ca imagine și ca acces în Piață. La intrarea de la poarta Tighina și poarta bulgară, comerțul stradal ne provoacă impedimente în activitatea pieței. Sunt foarte mulți și desigur că vor fi evacuați", a declarat Veaceslav Balan, directorul Pieții Centrale.

Vânzătorii ambulanți critică această inițiativă:

"Vânzătoare: În altă parte unde? Reporter: În interiorul pieții. Vanzătoare: Iată nu, nu. E mai bine așa, eu sunt contra. Lumea rămâne fără lucru, taman aștia săraci, toate băbuțele o să rămână fără lucru".

"Iată eu ce am, nu am marfă multă, am doar căruțoi, marfa mea nu e pentru a plăti mese mari, nu am de unde".

"Am să prind a prăda magazinele, a da foc la ... dacă nu lăsați omul să facă o copeică".

"Cumpărătorul care vine la piață nu o să vină cu bicicleta, cu bicicleta prin parcuri".

Cumpărătorii, însă, salută decizia administrației Pieții Centrale:

"Comercianții au în altă parte, și-or găsi ei loc, dar aici trebuie oamenii care vin la piață să aibă loc de o bicicletă, cărucior, o mașină".

"Eu cred că dacă li se face locuri în piață ei cu siguranță vor merge nu cred că le place să stea pe margină".

"Aici ca atare trebuiește regulă, uitați-vă ce bardac, în ce capitală din Europa este așa ceva în centrul orașului. Asta trebuie la periferie să fie tot".

Cel mai mult, oamenii sunt revoltați de mormanele de gunoi care rămân în urma vânzătorilor.

Costurile lucrărilor nu au fost încă stabilite, dar acestea vor fi finanțate din sursele Întreprinderii Municipale "Piața Centrală".

publika.md

0