1162

Modificări la Legea taxei de stat. Cine ar putea beneficia de scutiri

Mai multe categorii de reclamanți, printre care agenții economici care exercită funcții de putere publică, dar și victimele violenței în familie, vor fi scutite de la plata taxei de stat la adresarea în judecată. Un proiect de lege în acest sens urmează a fi examinat la una dintre următoarele ședințe ale Cabinetului de miniștri.

Astfel, ar putea fi anulată taxa de stat pentru cererile de chemare în judecată cu referire la litigiile economice apărute la încheierea, modificarea sau rezilierea contractelor economice. „În prezent, legislația civilă nu diferențiază categoria de litigii economice și nici categoria de contracte economice. Respectiv, această prevedere lasă loc unor interpretări discreționare la determinarea taxei aplicabile: 200 lei – conform acestei prevederi sau 3% din valoarea acțiunii civile în cazul cererilor de chemare în judecată privitor la litigiile cu caracter patrimonial”, explică autorii proiectului.

De asemenea, se propune anularea taxei de stat în mărime de 3 % din valoarea acțiunii civile în cazul litigiilor cu caracter patrimonial (care includ și litigiile economice). Ar putea fi scutiți de la plata taxei de stat și reclamanții în acțiunile civile de reparație a prejudiciului material și moral cauzat prin infracțiune. În prezent, Legea taxei de stat nu conține o prevede în acest sens, iar Codul de procedură civilă limitează această scutire doar la acțiunea de reparaţie a daunei materiale cauzate prin infracțiune.

Și victimele violenței în familie ar putea fi sutite de taxa de stat pentru acțiunile civile de reparare a prejudiciului material sau moral cauzat prin acte de violență în familie. Acestea ar putea să se adreseze în instanță gratuit pentru a solicita măsuri de protecție sau pentru repararea prejudiciului moral și material cauzat în urma supunerii violenței.

bizlaw.md

0