1580

Recomandări utile! Şapte alimente perisabile care rezistă mai mult decât credeai

sfaturi, legume
Multe fructe, legume sau alte alimente perisabile trebuie consumate în două, trei zile de la cumpărare. Dar există câteva trucuri care te ajută să le păstrezi mai mult timp, mai ales dacă le ții la frigider, scrie libertateapentrufemei.ro.

Pâinea și produsele de patiserie

În general, pâinea, chiflele, cornurile sau brioșele nu se țin la frigider, deoarece se umezesc și devin gumate și lipicioase. Dar, dacă trebuie să le păstrezi proaspete mai mult de trei, patru zile, învelește-le separat pe fiecare în șervete curate de bumbac, pentru a absorbi condensul, și apoi pune-le în pungi de hârtie la rece. Vei vedea că vor fi la fel de bune și peste o săptămână.

Salata, printre cele mai perisabile alimente

Salata și spanacul trebuie consumate cât mai repede după ce le cumperi, pentru că se usucă în două, trei zile. Dar, dacă le păstrezi la rece, într-o pungă de plastic în care ai pus șervețele de hârtie, vor mai rezista una sau două zile în plus.

Cartofii trăiesc mai mult lângă mere

Când cumperi cartofi proaspeți, cumpără și câteva mere și păstrează-le împreună. Merele emană un gaz numit etilenă care păstrează coaja cartofilor fermă și împiedică apariția mugurilor.

Merele se păstrează în pungi

Din cauza faptului că merele emană etilenă, care grăbește coacerea altor fructe, este bine să le ții în frigider în pungi închise.

Țelina stă mai bine în folie de aluminiu

Păstrează țelina, cu tot cu frunze, la rece înfășurată în folie de aluminiu. Dacă o ții în pungă de plastic, ca pe alte alimente, sau fără niciun înveliș se deteriorează mult mai repede.

Verdețurile se păstrează în apă

Dacă ai cumpărat prea mult pătrunjel sau mărar, taie un centimetru de la baza cozilor și pune legăturile într-un borcan cu apă. Păstrează-le la frigider, pe rafturile inferioare, și vor rezista o săptămână.

Schimbă apa la două zile, ca să nu mucegăiască.

Ciupercile stau bine în hârtie

Deși le cumperi din piață în pungi de plastic, acasă transferă ciupercile în pungi de hârtie maronie, unde se păstrează uscate și bine aerisite. În plastic, ciupercile se strică în două zile, dar în hârtie pot rezista peste o săptămână.

publika.md

0