Ping-pong într-un dosar de zeci de milioane. Nimeni nu știe nimic!
Doi angajați ai Centrului Unic de Monitorizare și Coordonare (CUMC) al Inspectoratului Național de Patrulare (INP) au fost reținuți în luna februarie 2016 în două cauze penale, iniţiate pe faptul coruperii pasive şi abuzului de serviciu. Potrivit oamenilor legii, cei doi ar fi prejudiciat bugetul de stat cu circa 40 milioane de lei.
La scurt timp după ce au fost reţinuţi, instanţa de judecată le-a aplicat celor doi măsura preventinvă de arest pe un termen de 30 de zile. În luna aprilie, instanţa a decis modificarea măsurii preventive în arest la domiciliu. Ulterior, acesta dosar a dispărut din atenţia opiniei publice.
Reporterul nostru a încercat să afle la ce etapă este acest dosar, însă cei contactaţi au spus că nu cunosc despre acest caz. Contactată de reporterul nostru, şefa serviciliul de presă a Procuraturii Generale (PG), Maria Vieru ne-a îndrumat să adresăm această întrebare şefului Procuraturii Anticorupţie, Viorel Morari, care ar fi responsabil de acest caz.
La rîndul său, Morari a spus că nu cunoaşte despre cazul respectiv, solicitînd numele celor doi angajaţi. „Nu ştiu despre ce dosar vorbiţi. Nu lucram atunci aici”, a răspuns laconic Viorel Morari.
Reamintim că, angajaţii CUMC ar fi pretins, acceptat şi primit personal sau prin intermediar, bunuri și bani, pentru sine şi pentru alte persoane publice, iar în schimbul acestora, modificau sau radiau datele despre contravenţii şi contravenienţi din baza de date. Astfel, erau excluse informaţiile cu privire la vinovăţia persoanei sau erau înlocuite printr-o încălcare mai blândă, care prevedea o amendă mult mai mică decât cea iniţial aplicată, sau inițiate procese contravenționale fiind introduse datele unor persoane care nici nu dețin permis de conducere. În consecinţă, amenzile fixate nu erau achitate de contravenienţi sau achitate diminuat, fapt ce a prejudiciat bugetul de stat cu 40 de milioane de lei, 40% din numărul total de procese verbale-contravenționale fiind rebutate.
Concomitent, angajații CUMC modificau datele informatice, radiau punctele de penalizare aplicate pentru încălcările traficului rutier și excludeau numeroase cazuri de privare a dreptului de a conduce vehicule pe un termen de la șase luni până la un an. Pentru radierea unui punct de penalizare, persoanele a căror automobile au fost fixate cu încălcări ale Regulamentului circulaţiei rutiere achitau angajaţilor Centrului, direct sau prin intermediari, sume ce variau între 100 și 500 de lei. În total, au fost radiate peste 2.300 de puncte de penalizare pentru 209 persoane fizice şi șapte juridice.
Notă: Curentul va continua să investigheze subiectul pentru a afla detalii despre soarta celor două persoane.
curentul.md