4144

Gest incredibil al unor puşcăriaşi. Au evadat ca să salveze viaţa gardianului care-i păzea

salvare, detinuti
Un gardian este astăzi în viaţă graţie unor deţinuţi care au părăsit celula pentru a-i anunţa pe ceilalţi paznici că acesta şi-a pierdut brusc cunoştinţa.

Cel puţin opt deţinuţi se aflau în carcera unei judecătorii din Weatherford, Texas, şi aşteptau pentru a fi duşi în faţa instanţei când au remarcat că gardianul care-i supraveghea şi care glumise amical cu ei până atunci s-a prăbuşit subit în scaunul din apropiere şi nu mai răspunde chemărilor lor.

“Vorbea cu ei şi s-a prăbuşit dintr-o dată. Deţinuţii s-au agitat şi au început să strige către cei aflaţi la etajul superior”, a declarat şeriful Mark Arnett pentru NBC News.

Nu i-a auzit nimeni, astfel că deţinuţii au decis să spargă – prin metode specifice – uşa celulei. „I-au luat staţia şi i-au alertat colegii. Acesta nu mai respira şi nici nu mai avea puls, după cum au constatat colegii săi veniţi de urgenţă la faţa locului şi efectuând fără întârziere manevre de resuscitare. Cu opt deţinuţi afară din celulă, situaţia putea lua, într-adevăr, o întorsătură tragică”, a mai spus Arnett.

evz.ro

0