11814

Premierul rus, criticat! Pantofii lui Dmitri Medvedev, motiv de supărare în Rusia (Foto)

jimmie choo, dmitri rogozin
Pantofii premierului rus Dmitri Medvedev au stârnit un val de nemulţumire în rândul ruşilor. Aceasta, după ce oficialul rus a apărut la un eveniment public purtând o pereche de pantofi semnaţi de reputatul designer Jimmy Choo, care costă 700 de dolari.

Totul poate avea să se rezume doar la constatarea faptelor, dat fiind faptul că Dmitri Medvedev nu este singurul oficial rus care poartă încălţăminte scumpă, dacă internauţii nu şi-ar fi adus aminte de celebra frază a premierului rostită în faţa pensionarilor din Crimeea: „Bani nu sunt, dar voi ţineţi-vă aici”.

Astfel, presa de la Moscova a relatat că Fondul pentru combaterea corupţiei din Federaţia Rusă, organizaţie neguvernamentală care se ocupă cu cercetarea cazurilor  de corupţie la nivel înalt, a atras atenţia la o fotografie, unde premierul rus apare în nişte pantofi mai puţini obişnuiţi.

Imediat după aceasta, în spaţiul informatic au început discuţiile dacă este etic ca a doua persoană în stat să poartă încălţăminte atât de scumpă, în timp ce bani pentru majorarea pensiilor nu sunt.

Astfel, s-a constat că pantofii Jimmy Choo purtaţi de  Medvedev Jimmy costă  – 50 000 ruble.
jimmie choo, dmitri rogozin
Internauţii s-au împărţit în două tabere: o parte a declarat că nu este nimic neobişnuit în faptul că premierul lor poartă încălţăminte scumpă. Potrivit acestora, practic fiecare elev din Moscova care circulă cu metroul are un smartphone, al cărui preţ este echivalent cu cel al pantofilor lui Medvedev. În plus, potrivit acestora, premierul Rusiei nu trebuie să poarte haine ieftine.

O altă parte de internauţi nu a ezitat şi a postat colaje cu premierul Dmitri Medvedev, legate de fraza: „Bani nu sunt, dar voi ţineţi-vă aici”, rostită de oficialul rus în faţa pensionarilor din Crimeea, care s-au plâns că au pensii de doar 8 mii de ruble.
dmitri rogozin, jimmie choo
Presa rusă aminteşte că acesta nu este primul caz provocat de hainele demnitarilor ruşi. Astfel, în 2015, după o sesiune foto comună a preşedintelui Vladimir Putin împreună cu premierul Dmitri Medvedev, presa a constatat că pantalonii sportivi purtaţi de Putin costau 82,5 mii de ruble.


moldova.org

0