1134

Activistă a „lumii ruse” din Moldova, reținută pentru proxenetism

activista, proxenetism
Una dintre cele mai active promotoare ale mișcărilor pro-ruse din Republica Moldova a fost reținută vinerea trecută pentru proxenetism, iar ieri instanța de judecată a decis să-i dea 20 de zile de arest preventiv. Este vorba despre Alina Rutich, însă acesta este doar un pseudonim. Potrivit actelor de identitate după care o documentează oamenii legii, ea este Lala Normac. Pe contul său Youtube, găsim sute de înregistrări video de la manifestații pro-ruse ale unor mișcări de cele mai multe ori improvizate precum ”Statalitate”, ”Pentru libertatea Moldovei”, „Vreau să trăiesc în Moldova”, ”Nu avem nevoie de NATO” și altele.

retinuta, proxenetismDespre reținerea ei anunța duminică pe facebook Alexey Kochkin, un pretins prieten de-al ei, tot el membru al echipei lui Aurel Bucureanu (bărbatul care l-ar fi atacat pe Mihai Ghimpu la protestele violente din 18 februarie). Kochkin a distribuit trei înregistrări video în care spunea că Rutich a fost reținută vineri de angajații Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane din cadrul IGP. 

Luni, relatările video au dispărut cu tot cu contul de Facebook al lui Alexey Kochkin.

Șeful adjunct al IGP , Gheorghe Cavcaliuc ne-a confirmat că vineri a avut loc o astfel de reținere.

”Da, avem așa caz dar de el se ocupă Centrul pentru Combaterea Traficului de Persoane. Au fost și percheziții pe acest caz, persoana este bănuită că ar fi capul unei rețele de proxenetism și prestare de servicii sexuale. Nu știu dacă este sau nu implicată în activități sau mișcări civice, cert este faptul că ea a fost reținută strict pentru activitatea ei infracțională”, ne-a declarat sursa citată.

Procurorul Eduard Blat - de la care am încercat să aflăm detalii despre reţeaua administrată de Alina Rutich - ne-a cerut o solicitare scrisă, invocând că nu cunoaște persoana cu care vorbește la telefon.

Nici șeful Centrului pentru combaterea traficului de persoane nu ne-a putut oferi mai multe detalii, spunându-ne că ancheta este în derulare, iar eventualele detalii pe care ni le-ar furniza ar putea prejudicia anumite acțiuni procesual penale.
retinuta, activista”Vă pot confirma doar că avem reținută o persoană de gen feminin pentru administrarea unei rețele de escorte de lux în municipiul Chișinău”, ne-a declarat Iurie Podarilov.

Din surse sigure am reușit să aflăm doar faptul că aceasta își desfășura activitatea inclusiv pe site-ul cityoflove.com. Platforma pune la dispoziția clienților escorte de lux în mai multe țări ale lumii. Pentru Chișinău sunt disponibile cifrca 40 de fete, despre care  putem afla ce caracteristici fizice au, le putem vedea pozele, la fel cum putem afla datele de contact și serviciile pe care le prestează.

”O cunosc de pe Facebook, dar eu nu cunosc unde lucrează ea și ce face”, ne-a declarat scurt Grigore Petrenco, atunci când l-am întrebat dacă o cunoaște. Petrenco a răspuns afirmativ la întrebarea dacă s-au întâlnit vreodată, dar nu a oferit alte detalii.

Google relevă despre Rutich că este autoarea și promotoarea activă a sute de înregistrări video de la evenimente organizate de mișcările pro-ruse, dar și de la manifestațiile organizate în susținerea grupului Petrenco.

deschide.md

0