5422

Poliția va ridica mașinile parcate neregulamentar! Cât va costa și ce îi așteaptă pe șoferi?

masini, parcare
Ministerul Afacerilor de Interne la inițiativa Inspectoratului Național de Patrulare a înaintat la începutul acestui an un proiect de hotărâre de Guvern care ar reglementa modul de ridicare, transportare, depozitare și restituire a vehiculelor în procesul de constatare a contravențiilor. Cu alte cuvinte, autoritățile își doresc ca automobilele parcate neregulamentar sau vor încălca alte prevederi ale Regulamentului Circulației Rutiere să poată fi ridicate cu ajutorul unui platforme și transportate către o parcare cu plată.

Potrivit sursei citate, ridicarea, transportarea, depozitarea, precum şi restituirea ulterioară a vehiculelor ridicate este realizată de prestatorul de servicii contra plată, în baza dispoziţiei agentului constatator şi în condiţiile prezentului Regulament. Poliția doar va constata încălcarea și va documenta cazul.

Faptul ridicării şi transportării vehiculului la staţia de parcare specială sau pe teritoriul subdiviziunii de poliţie se consemnează într-un proces-verbal, cu informarea imediată a unităţii de gardă a subdiviziunii teritoriale a Inspectoratului General de Poliţie.

Procesul-verbal se încheie în 4 exemplare: un exemplar rămîne la agentul constatator, al doilea exemplar se remite persoanei care a organizat aducerea la parcare, al treilea exemplar se înmînează persoanei care a luat în primire vehiculul la parcare, iar cel de-al patrulea exemplar se înmînează proprietarului sau posesorului de vehicul ori i se expediază recomandat la domiciliu. Despre aducerea vehiculului la parcare, agentul constatator informează neîntîrziat serviciul de gardă al poliţiei.

Vehiculul pasibil ridicării este sigilat de agentul constatator în prezența a doi martori – asistenți care, de asemenea, semnează procesul-verbal cu privire la ridicarea vehiculului.

Prestatorul de servicii asigură ridicarea vehiculelor în condiţii de siguranţă,în conformitate cu normele procesului tehnologic corespunzător caracteristicilor tehnice ale vehiculului ridicat, coordonate cu Ministerul Afacerilor Interne, astfel încît acestea să nu sufere deteriorări, cu asigurarea păstrării sigiliului aplicat de agentul constatator.

Imediat după ridicarea vehiculului, reprezentantul prestatorului va comunica la unitatea de gardă a subdiviziunii de poliţie din care face parte agentul constatator şi propriului dispecerat informaţia despre modelul şi numărul de înmatriculare al vehiculului, precum şi adresa de la care a fost ridicat.

Prestatorul asigură desfăşurarea activităţii de ridicare, transportare, depozitare şi restituire a vehiculelor ridicate în regim non-stop.

Costurile aproximative de transportare și de staționare la parcare specială ar fi de 360 lei pentru primele 24 de ore, 180 lei pentru următoarele cinci zile și ulterior câte 50 de lei pentru fiecare zi. Însă aceste cifre sunt estimative. Prețurile finale sunt stabilite de agenții economici.

autoblog.md

0