1429

Andrian Candu susţine că 75 % din banii furați din sistemul bancar pot fi recuperaţi

candu, miliard
Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, susţine că 75 la sută din banii sustraşi din sistemul bancar pot fi recuperaţi, transmite IPN.

El a declarat în cadrul unei emisiuni televizate că banii pot fi recuperați din vânzarea patrimoniului celor trei bănci aflate în proces de lichidare, averile persoanelor implicate în sustragerile din sistemul bancar și activele lor de peste hotare.

Preşedintele Legislativului a precizat că 30 de persoane sunt reţinute pentru furtul din sistemul bancar. El a adăugat că cel târziu peste un an va fi prezentat cel de al doilea raport Kroll, care urmează să stabilească persoanele beneficiare, schemele şi conturile finale.

radiochisinau.md

0