1767

E scump în Chișinău?! Atunci află cît costă un apartament în primul bloc locativ din centrul satului Costești

costesti, cost
Satul Costești, care se află la circa 30 de minute cu transportul de capitală, în scurt timp va avea și primul bloc locativ.

Reporterul nostru a aflat că, primul bloc din Costești este format din opt apartamente și e situat în inima satului.

Victor Bivol, proprietarul dar și inițiatorul proiectului respectiv, ne-a spus că, o parte din cele opt apartamente deja au fost cumpărate de către locuitorii satului. Apartamentele moderne sunt proiectate pînă la trei camere, beneficiind de o suprafață de la 45 mp pînă la 80 mp. Prețul unui apartament variază de la 370 euro/mp ≈ 390 euro/mp. Există și posibilitatea achitării în rate.

„Cîteva apartamente au fost cumpărate deja de către locatarii din sat, o parte din ei la moment trăiesc peste hotare, însă au fost, au văzut proiectul. Disponibile au rămas apartamentele de la etajul 3, dar cred că pînă la toamnă vor fi cumpărate și ele. Sper să am profit din acest proiect și dacă va fi așa, am de gînd să mai construiesc apartamente în sat pentru că dispun de încă niște terenuri. Condițiile de trai aici sunt foarte bune, mai ales că sunt amplasate în centrul satului, în apropierea transportului public, a școlii, grădiniței, spitalului etc”, a spus el.

Victor Bivol spune că nu i-a fost frică de ideea de a ridica un bloc de locuit în sat.

„Clădirea e din 2007 și inițial era una de divertisment, pentru tineri, bar, club, pizza, fitness. A fost o perioadă de succes, după care în anul 2013 am decis să o închid deoarece profitul nu mai era la fel, oameni din ce în ce mai puțini, cred că a fost din cauza migrației. Respectiv, trebuia de făcut ceva nou și iată că m-am gîndit să o reconstruiesc prin inițierea acestui nou proiect”, a mai adăugat proprietarul.

Blocul va fi dat în exploatare la 1 septembrie 2016. Apartamentele vor fi predate în exploatare noilor proprietari în varianta albă şi vor dispune de încălzire.

curentul.md

0