1329

Premieră pentru Moldova: va fi introdus vaccinul împotriva cancerului de col uterin

cancer, vaccin
Calendarul de imunizări pentru următorii patru ani va anula revaccinarea contra tuberculozei, difteriei și tetanosului, și în premieră pentru Republica Moldova va include vaccinul împotriva cancerului de col uterin și noile tipuri de vaccin contra poliomielitei, scrie MedNews.

„Încă din anul trecut au fost excluse revaccinările contra tuberculozei la copiii (n.r. - BCG) de 7 ani și poliomielitei la copiii de 15 ani, pentru că măsurile nu mai sunt cost-eficiente. Am anulat și revaccinarea contra difteriei şi tetanosului la adulţii de 25 şi 35 de ani, deoarece studiul titrelor de anticorpi protectivi post-vaccin sunt suficienți pentru asigurarea protecției împotriva bolilor infecțioase până la vârsta de 60 de ani și situația epidemiologică este ameliorată”, a comunicat pentru MedNews Nicolae Furtună, vicedirectrul CNSP în prevenirea şi controlul bolilor transmisibile.

„Începând chiar cu primele zile ale lui mai, copiii vor fi vaccinați împotriva poliomielitei cu vaccinul bivalent care nu conține tulpina sălbatică 2 a infecției, lichidată la nivel mondial, cu excepția unor cazuri în Afganistan și Pakistan. Tot în anul 2016 vom continua  implementarea strategiei globale de eliminare a poliomielitei în lume și vom introduce o doză suplimentară de vaccin polio-inactivat”, a explicat Furtună.

În premieră pentru Republica Moldova, medicina preventivă examinează posibilitatea includerii vaccinului contra Virusului Uman Papiloma, adică împotriva cancerului de col uterin la fetițele de 12 ani. Acțiunile de vaccinare a fetițelor și screening-ul de col uterin pentru femeile după vârsta de 25 de ani sunt încadrate deja în Programul național de control al cancerului, racordat la practicile internaționale de prevenire a maladiei în rândurile femeilor de vârstă fertilă.

agora.md

0