7626

Această femeie din SUA ar putea fi prima persoană din lume care nu va îmbătrâni. ''Vom scrie istorie''

elizabeth parish, viata fara batranete
Ea a început să fie supusă unui tratament genetic încă de anul trecut.

Elizabeth Parrish, director general al Bioviva USA Inc, susţine că este prima persoană din lume care nu va fi afectată de efectele îmbătrânirii naturale. Anul trecut, în cadrul laboratoarelor companiei pe care o conduce, femeia a fost supusă unui tratament genetic care a avut ca scop stoparea proceselor de epuizare a masei musculare şi a celulelor stem apărute odată cu înaintarea în vârstă.

Experimentul continuă şi în momentul de faţă, iar dacă rezultatele se dovedesc a fi favorabile, specialiştii Bioviva USA Inc vor fi primii cercetători care reuşesc cu succes să aplice un tratament de alungire a telomerilor pe un subiect uman. ,,Metodele terapeutice utilizate la ora actuală aduc foarte puţine beneficii persoanelor care suferă de boli apărute odată cu înaintarea în vârstă. Progresele făcute în domeniul biotehnologiei ne pot permite să îmbunătăţim această situaţie, iar dacă tratamentul conceput de noi se va dovedi a fi eficient înseamnă că vom scrie istorie", susţine Elizabeth Parrish. 

Telomerii sunt segmente de ADN situate la capetele fiecărui cromozom liniar. Ele acţionează asemenea unor ,,amortizoare" pentru materialul genetic supus procesului de degradare apărut odată cu înaintarea în vârstă. În timpul diviziunii celulare, telomerii se scurtează atât de mult, încât nu mai pot proteja cromozomii, iar aceştia devin nefuncţionali. Acesta este motivul pentru care noi îmbătrânim.

Pentru a afla dacă tratamentul a fost aplicat cu succes, specialiştii din cadrul Bioviva USA Inc au calculat lungimea telomerilor din celulele albe ale pacientei (aşa-numitele ,,limfocite T"). În acest sens, s-a luat în considerare faptul că telomerii care aveau o lungime mare indicau prezenţa ,,celulelor tinere". Cercetătorii au comparat frecvenţa cu care apar aceste celule la persoane având o vârstă de 44 de ani (vârsta lui Elizabeth) cu cea a pacientei şi au aflat că perioada de scurtare a telomerilor din celulele ei fusese inversată cu 20 de ani. 

Trebuie precizat faptul că rezultatele tratamentului au fost verificate până acum numai de geneticienii care activează în cadrul Bioviva USA Inc. Mai mult decât atât, este posibil să treacă luni, poate chiar ani, până când specialiştii Bioviva USA Inc pot spune cu certitudine că terapia concepută de ei este, cu adevărat, eficientă.

voceabasarabiei.net

0