10072

Valerian Mînzat a primit o amendă, după ce a fost fotografiat cum încalcă regulile circulației rutiere

valerian manzat, masina
Valerian Mînzat tot încalcă regulile circulației rutiere. Mașina de serviciu a lui ”Iubcik”, de model Skoda, a fost surprinsă cum încalcă regulile circulației rutiere, de un internaut.

După ce Grigorii Duca a postat poza pe Facebook, în care automobilul avocatului-vedetă, cu numerele de înmatriculare SIS 001 stă oprită într-o stație destinată transportului public sau taximetrelor, poliția a fost sesizată. Astfel, Valerian Mînzat va primi și o amendă de 200 de lei, dar și câteva puncte de penalizare, pentru această încălcare.
valerian manzat, amenda
”Cazul despre care ați sesizat Inspectoratul Național de Patrulare a fost deja înregistrat în cancelaria INP. Conducătorul auto a ignorat punctul 69, lit. „f” din Regulamentul Circulației Rutiere „oprirea este interzisă pe un spaţiu mai mic de 25 m faţă de locurile special amenajate pentru oprirea vehiculelor de rută sau taximetrelor” și va fi sancționat în baza art. 238, aliniatul 2 din Codul Contravențional al RM „staționarea sau parcarea în locuri interzise” cu 200 de lei și 2 puncte de penalizare”, a scris ofițerul de presă al Inspectoratului Național de Patrulare, Diana Fetko, într-un comentariu pe Facebook.
masina, amenda
Aceeași mașină a lui ”Iubcik” a mai fost implicată într-un scandal. Potrivit unei reacții oferite de ÎS ”CRIS Registru” la solicitarea Realitatea.md, Valerian Mînzat și-ar fi instalat la mașina de serviciu plăcuțe de înmatriculare de tip vechi, dar cu numărul de înregistrare de tip nou.

kankan.md

19