2213

Popa: În celula lui Filat a fost dus un pedofil condamnat pentru viol

celula, filat
Vlad Filat este supus în permanenţă demoralizării prin diferite acţiuni legate de condiţiile de detenţie şi se află ca atare în pericol, a declarat avocatul său, Igor Popa, în cadrul emisiunii "Politica" de la TV7.

"Vlad Filat stă într-o celulă cu un recidivist care este condamnat la 11 ani de puşcărie. Este un pedofil condamnat pentru violul unui minor. În plus, puşcăriaşul este destul de bolnav. Celula se află în capătul holului, pe unde merge foarte multă lume şi este gălăgie. Alături stau doi gardieni la o masă, iar telefonul acestora sună zi şi noapte, uşa se trânteşte foarte tare, practic, eşti nevoit să tresari tot timpul", mai spune Igor Popa.

Tot în timpul emisiunii, apărătorul lui Vlad Filat a declarat că politicianul ar putea candida la funcţia de şef de stat, doar să-şi facă mai întâi cunoscut cadrul legal. 

Igor Popa a mai spus că dosarul fostului premier Vlad Filat nu are nicio legătură cu furtul miliardului, invocat de fostul procuror general, Corneliu Gurin. Iar din cele 250 de milioane de dolari, pe care se presupune că Ilan Shor i le-ar fi dat lui Filat, în atenţia magistraţilor au ajuns doar 40 de milioane. În concluzie, ar fi vorba despre un dosar provocat de Shor, pentru a-i întinde o cursă deputatului PLDM.

"Lui Vlad Filat i se incriminează corupere pasivă şi trafic de influenţă şi nicidecum implicare în furtul miliardului despre care se vorbeşte cu atâta insistenţă. Regina probelor este autodenunţul lui Ilan Shor. Dar trebuie să spunem că autodenunţul a fost făcut cu încălcări şi asta pentru că Shor figurează în alte dosare care sunt anchetate de acelaşi procuror ca şi în dosarul lui Vlad Filat. Clientul meu nu a primit bani de la Shor. Era o zi de naştere când Shor s-a prezentat la Vlad Filat cu o cutie neagră. A stat la masă şi a plecat.După asta s-a depistat că în cutie erau cheile de la o maşină, dar cadoul nu a fost acceptat. În astfel de condiţii, putem spune că dosarul a fost provocat de Ilan Shor. S-a făcut intenţionat şi cine nu cunoaşte legea poate cădea pradă. S-a vorbit de 250 de milioane de dolari, nu există probe în acest sens. Se discută acum de 40 de milioane", afirmă Igor Popa.

Avocatul a vorbit şi despre motivul şedinţelor închise de judecată în cazul politicianului.

deschide.md

1