Diacov îi dă lecții lui Voronin, despre cumpărarea deputaților
Liderul comuniștilor, Vladimir Voronin, și președintele de onoare al PD, Dumitru Diacov, au avut astăzi un schimb de replici privind deputații, care fac parte din fracțiunile lor. Asta după ce Diacov a anunțat oficial că fosta socialistă Lidia Lupu face parte din fracțiunea democraților.
Ulterior, președintele comuniștilor s-a lăudat că PCRM nu a cumpărat deputați sau alți demnitari înalți. „Noi pe nimeni nu am cumpărat, că am avut întotdeauna ceea ce ne-a trebuit. Voi bucurați-vă că noi vi l-am dat pe Marian Lupu și pe alții”, i s-a adresat Voronin lui Diacov.
În replică, democratul i-a dat o lecție despre comerț. „Voi nu ați cumpărat, pentru că ați fost zgârciți. Dar, să discutăm așa, oamenii serioși nu se cumpără”, i-a răspuns Diacov. De asemenea, el i-a reproșat lui Voronin că pe timpul guvernării comuniste, prin anumite șmecherii l-ar fi pus în funcție pe fostul premier, Dumiru Braghiș. La rândul său, Voronin a negat acest lucru.
politik.md