7206

Valerian Mînzat circulă cu numere de înmatriculare falsificate. Dovada (Foto)

masini, valeriu minzat
De câteva zile, mai mulți internauți se întreabă pe Facebook cum este posibil ca două mașini să aibă același număr de înmatriculare. Asta după ce, pe străzile capitalei a fost fotografiată o Skoda Superb cu numerele SIS 001, altele decât cele văzute la mașina avocatului Valerian Mînzat. 

În acest sens, Realitatea.md a încercat să dezlege acest mister și iată ce a reușit să afle.

Pe 10 iulie 2015, Valerian Mînzat se lăuda cu noua sa Skoda Superb, cumpărată de la un salon auto din capitală. Mai mult, în pozele publicate de acesta, automobilul avea numerele SIS 001. Era vorba despre o plăcuță de tip nou, care se eliberează din 1 aprilie 2015.
masini, numere de inmatriculare
Înainte de aceasta, avocatul a mai avut o Skoda Superb cu numerele C SP 565.
masini, numere de inmatriculare
Ulterior, în luna februarie 2016, avocatul plasează pe Facebook o poză cu aceeași mașină, cu aceleași numere de înmatriculare, însă cu o plăcuță de tip vechi, care nu se mai eliberează.
numere de inmatriculare, valeriu minzat
Solicitat să comenteze situația, Valerian Mînzat a declarat: ”Eu am alte ocupații mai importante decât culoarea plăcuțelor de îmatriculare. De asta se ocupă șoferii mei, ei le scot, le pun înapoi, ei se ocupă de umbrirea geamurilor, de dezumbrirea geamurilor, de amenzi și tot felul de mărunțușuri de genul dat”.

Realitatea.md a expediat o solicitare și către  ÎS ”CRIS Registru”, instituție responsabilă de eliberarea plăcuțelor de înmatriculare în care am întrebat când a fost eliberat numărul SIS 001 și cum este posibil ca avocatul să dețină o plăcută de model vechi după ce, în anul 2015, avea una de tip nou.

Iată ce răspuns a fost oferit: ”Ca urmare a solicitării dvs., ÎS ”CRIS Registru” vă comunică că începând cu data de 01 aprilie 2015, pe întreg teritoriul Republicii Moldova, au intrat în vigoare prevederile noului standard SM 122:2014 „Vehicule rutiere. Plăci de înmatriculare pentru autovehicule şi remorci”. Numerele de înmatriculare SIS 001 cu imaginea tricolorului, care corespund normelor prevăzute în standardul menționat, au fost eliberate de către IS „CRIS „Registru” la data de 09 iulie 2015. Al doilea set de numere nu corespunde standardului şi bănuim că sunt falsificate”.

Totodată, Registru subliniază că la preschimbarea numerelor de înmatriculare, cele de tip vechi se predau obligatoriu la subdiviziunea teritorială de înmatriculare.

La începutul acestui an, Valerian Mînzat i-a făcut cadou iubitei sale, Cristina Furdui, un Mercedes-AMG G63, cu numere BOS 001.
valeriu minzat, masini
Acesta mai deține un BMW X6, cu numere C VM 01.
valeriu minzat, masini
În luna mai 2015, Valerian Mînzat a fost condamnat la 9 ani de închisoare cu executare. Dosarul în care a fost condamnat ține de înscenarea unui accident rutier, în urma căruia avocatul urma să încaseze peste trei sute de mii de lei de la o companie de asigurări.

Acesta a intrat în atenția opiniei publice după ce pe 8 Martie 2013 i-a oferit iubitei sale cadou un automobil Porsche de 45 de mii de euro.
numere de inmatriculare, valeriu minzat

kankan.md

0