1093

Vladimir Voronin: A existat o propunere de la Băsescu să devin Președintele României Mari

presedinte, basescu
Liderul PCRM, Vladimir Voronin a confirmat că a fost o propunere din partea lui Traian Băsescu de a deveni Președintele României Mari.

În cadrul emisiunii Puterea a Patra de la  postul de televiziune Național, 4 din 28 ianuarie 2016, Vladimir Voronin a confirmat propunerea care a venit de la fostul Președinte a României traian Băsescu de a deveni Președinte a României Mari.

„A existat o astfel de discuție particulară. Eu mă mir că domnul Băsescu are o memorie așa de bună, el a citat așa cum am vorbit, dar nu a fost sincer până la urmă. El nu a spus cum am reacționat eu: i-am spus că nu este posibil, fiindcă moldovenii sunt o națiune, iar românii alta și nu unirea noastră nu este posibilă nici astăzi, nici în perspectivă. Mie mi-a părut că a fost o discuție serioasă. El a mai spus că a făcut această propunere lui Timofti și lui Ghimpu”, a declarat  Voronin.

„Dacă îl lăsăm pe Băsescu deoparte, moldovenii, noi suntem cu totul alt popor și din istorie și din realitate. Aceste aiureli cu unirea trebuie de terminat. Aceasta este corupție ideologică, care este finanțată de serviciile române aluzii, aiureli, așteptări. Noi cunoaștem istoria, din cauza acestei uniri Antonescu s-a unit cu Hitler și i s-a promis teritoriu până la regiunea Nicolaev, Odessa și toată Moldova. Și cu ce s-a terminat?

Dacă vom avea noroc de conducere, de răbdare și de înțelepciune noi moldovenii să construim o Moldovă europeană, nu sunt nici un fel de obstacole să ne întâlnim și să traversăm hotarele României. Dar nu trebuie să vorbim despre unire, aceasta nu este serios și aceasta sustrage atenția și deteriorează relațiile bilaterale”, consideră liderul PCRM.

agora.md

0