838

Nu e glumă! Toate instituțiile sociale dintr-un sat din Moldova beneficiază de apă gratuită

comrat, sat
Toate instituțiile sociale din satul Avdarma, raionul Comrat, beneficiază de apă gratuită de aproximativ patru ani. Administraţia întreprinderii locale de aprovizionare cu apă afirmă că acest lucru este posibil datorită echipamentului modern și a gestiunii corecte a consumului. În acelaşi timp, angajaţii instituţiilor efectuează controale frecvente care exclud furturile de apă.

Grădinița este una dintre instituțiile în care apa de la robinet curge gratuit. Administrația economisește anual zeci de mii de lei, care sunt utilizați pentru alte scopuri. De exemplu, din acești bani au fost cumpărate materiale didactice.

"Cumpărăm și produse alimentare din banii economisiți. Noi avem mâncare foarte bună. Meniul copiilor include fructe şi legume tot anul", a spus directorul grădiniţei din Advarma, Nadejda Grec.

Şi administraţia liceului din localitate reușește să facă economii.

"Noi economisim aproximativ 25-30.000 de lei sau chiar 35.000 de lei. Evident, bugetele liceelor din mediul rural nu sunt mari. Iată de ce, fiecare bănuţ pe care îl putem economisi ne ajută să transformăm instituţia de învăţământ într-un centru care poate oferi servicii de educaţie elevilor săi", a declarat directorul Liceului Teoretic "D. Celenghir", Irina Karamit.

Reprezentanții întreprinderii de aprovizionare cu apă din Avdarma spun că oferă servicii gratuite și datorită sătenilor care sunt resposabili.

"Localnicii au acum cu totul altă atitudine. Furturile de apă sunt excluse", a precizat contabilul Întreprinderii Municipale Avdarma, Chiril Kocianji. Întreprinderea livrează apă gratuită cimitirului, muzeului, dar şi punctului medical. Un metru cub de apă în satul Avdarma costă 14 lei.

publika.md

0