Condamnat pentru escrocherie de peste 18 mii de euro
Un locuitor al raionului Nisporeni a fost condamnat la 8 ani închisoare pentru comiterea escrocheriei în proporţii deosebit de mari, comunică hotnews.md cu referire la Serviciul de presă al Procuraturii Generale.
Procurorii au demonstrat că, în anul 2010, inculpatul a împrumutat de la un amic 18600 de euro, pe un termen de 1 an. Cei doi au semnat un contract, în care inculpatul a menţionat că asigură împrumutul cu bunurile întreprinderii sale, însă intenţionat nu a precizat că acele bunuri se află sub sechestru de mai mult timp. Astfel, bărbatul a dobândit prin înşelăciune banii, cauzându-i părţii vătămate un prejudiciu material în proporţii deosebit de mari.
Actualmente, inculpatul, în vârstă de 59 de ani, este anunţat în căutare, verdictul fiind pronunţat în lipsa acestuia.
Deopotrivă cu pedeapsa închisorii, instanţa a dispus încasarea de la condamnat în folosul părţii vătămate a unui prejudiciu material şi moral în sumă de 18 mii euro, cu privarea de dreptul de a ocupa funcţii şi a exercita activitate legată de gestionarea mijloacelor financiare pe un termen de 4 ani.
Sentinţa este cu drept de atac.
hotnews.md