1121

Desemnarea lui Ion Sturza la funcția de premier a fost a declarat constituțională

ion sturza, constitutie
Curtea Constituţională (CC) a declarat drept constituţional decretul numărul 1877 emis de către preşedintele Nicolae Timofti prin care l-a desemnat pe Ion Sturza la funcţia de premier.

Înalta Curte a constatat drept nefondată sesizarea celor 14 deputați, care au părăsit săptămâna trecută fracțiunea PCRM, privind controlul constituționalității. Deputaţii au invocat faptul că şeful statului a propus candidatura lui Sturza fără a se consulta cu fracțiunile sau grupurile parlamentare. Totodată, aceştia au cerut să se pronunţe dacă Nicolae Timofti trebuia să ţină cont de existența sau lipsa unei majorități parlamentare în momentul desemnării.

Potrivit deciziei CC, atribuțiile de a propune candidatul reprezintă o obligație constituțională a șefului statului. Doar în cazul în care nu este constituită o majoritate parlamentară absolută, Președintele Republicii Moldova are obligaţia, după consultarea fracţiunilor parlamentare, de a desemna un candidat pentru funcţia de Prim-ministru, chiar dacă fracţiunile parlamentare nu sunt de acord cu propunerea Preşedintelui. În sens constituţional, noţiunea de „consultare a fracţiunilor parlamentare” include grupurile deputaţilor neafiliaţi. În cazul în care este creată o majoritate parlamentară, președintele desemnează candidatul susținut de fracțiuni.

La 21 decembrie, președintele Nicolae Timofti l-a desemnat, prin decret, pe Ion Sturza în calitate de candidat pentru funcția de prim-ministru.

diez.md

0