3291

O profesoară de clasele primare, condamnată pentru că și-a maltratat ani la rând o elevă

profesoara, maltratare
O profesoara din clasele primare, din satul Troița Nouă, raionul Anenii Noi a fost condamnată la 4 ani de închisoare cu suspendare și a fost lipsită de dreptul de a ocupa funcții în domeniul învățământului timp de 5 ani.

Toatea acestea după ce procurorii au stabilit că în perioada 2011 - 2013 profesoara a maltratat, jignit și umilit o elevă. Ultimul incident a avut loc în aprilie 2013, când profesoara a lovit-o peste față pe elevă pe motiv că i-ar fi furat 205 lei, după care a închis-o în subsolul școlii, totul de față cu ceilalți copii.

Procurorii au considerat această pedeapsă prea blândă şi au contestat-o în instanţa ierarhic superioară, solicitând aplicarea unei pedepse mai aspre.

Temei pentru declanşarea procesului penal a servit plângerea depusă la Procuratură de o localnică, care reclama faptul că, fiica minoră vrea să se sinucidă pe motiv că a fost înjosită şi maltratată de profesoara sa.

Expertiza psihiatrico-psihologică în comisie, dispusă de procurori pe acest caz a relevat că în perioada în care fusese supusă de către profesoară tratamentului degradant minora a suferit tulburări profunde la nivel psihologic. 

Profesoara nu a fost demisă, iar în toamna anului trecut, eleva respectivă a decedat în rezultatul unui accident rutier.

Un caz similar a avut loc în raionul Leova, când un profesor a fost acuzat de tratament inuman şi degradant, după ce a lovit un elev din clasele gimnaziale.

Procurorii au fost pe poziţia condamnării, însă, recent, instanţa de judecată l-a achitat, motivâbd că profesorii nu sunt subiecţi ai acestei categorii de infracţiuni. Procurorii consideră sentinţa ilegală şi au contestat-o în instanţa ierarhic superioară.

unimedia.info

0