944

Armata R. Moldova va lua parte la un număr mai mare de misiuni şi operaţiuni internaţionale

operatiuni, armata
Armata Republicii Moldova va putea participa la un spectru mai larg de misiuni şi operaţiuni internaţionale, se arată într-un proiect de lege votat astăzi în Parlamentul de la Chişinău.

Proiectul legislativ vizează condiţiile de participare la misiunile şi operaţiunile internaţionale desfăşurate în afara teritoriului Republicii Moldova, în conformitate cu prevederile Cartei ONU şi ale tratatelor internaţionale din care face parte Republica Moldova.

Proiectul de lege a fost susținut de către majoritatea deputaților prezenți, atât în prima lectură, cât și în a doua.

Scopul prezentei legi constă în stabilirea cadrului juridic pentru asigurarea îndeplinirii angajamentelor Republicii Moldova asumate în cadrul Cartei ONU, a tratatelor încheiate cu Uniunea Europeană, cu alte organizaţii internaţionale şi state străine care contribuie la operaţiuni de menţinerea păcii, securităţii şi stabilităţii internaţionale, la supremaţia legii, la respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, dar și la dezvoltarea şi buna funcţionare a statelor.

“Actualmente, nu există un cadru normativ (la nivel de lege) care ar reglementa exhaustiv participarea Republicii Moldova la misiuni şi operaţii internaţionale. Singurul act normativ ce acoperă parţial domeniul în cauză este Legea nr.1156 din 26.06.2000 cu privire la participarea RM la operaţiile internaţionale de menţinere a păcii”, se arată în nota informativă ataşată proiectului de lege.

Proiectul aprobat astăzi abrogă Legea nr.1156 din 26 iulie 2000. Autorii proiectului legislativ argumentează necesitatea stabilirii acestui cadru juridic prin faptul că “numărul misiunilor şi operaţiilor internaţionale sub egida comunităţii internaţionale a crescut semnificativ, iar adiţional la misiunile clasice de menţinere a păcii sau în suportul păcii sporeşte şi numărul operaţiilor umanitare, de asistenţă, de gestionare a crizelor de natură diferită”.

Practic, prin acest proiect de lege personalul militar şi de specialişti ai Republicii Moldova va putea fi detaşat şi în misiuni şi operaţiuni umanitare, de asistenţă post-conflict sau de monitorizare, şi nu doar de menţinere a păcii.

Pe 13 decembrie 2012, Republica Moldova şi Uniunea Europeană au semnat un acord care stabileşte cadrul de participare la operaţiile UE de gestionare a crizelor. Acordul a deschis posibilitatea participării Republicii Moldova la toate tipurile de misiuni internaţionale de gestionare a crizelor desfăşurate sub egida UE.

timpul.md

0