13 persoane, reţinute pentru un presupus complot de a ataca oraşe din Republica Moldova
Poliţia moldoveană a reţinut 13 presupuşi membri ai unei grupări paramilitare care ar fi avut intenţia să comită atacuri în capitală şi într-un oraş din nordul ţării cu populaţie majoritar prorusă, cu scopul de a crea o nouă "republică" separatistă ca cele din estul Ucrainei, relatează AP online.
Inspectoratul General de Poliţie a anunţat joi că gruparea voia să ia cu asalt instituţii ale statului la Chişinău şi Bălţi, un oraş situat la aproximativ 120 de kilometri distanţă de capitală, şi să preia controlul asupra acestei localităţi din nordul ţării.
Comandantul interimar al poliţiei Gheorghe Cavaliuc a precizat că gruparea plănuia să atace închisoarea din Bălţi şi să elibereze deţinuţi pe care urma să încerce să-i recruteze în vederea comiterii unor atacuri asupra unor firme şi locuinţelor unor oficiali din Bălţi.
Opt au fost acuzaţi, joi, că fac parte din cadrul grupării. Potrivit poliţiei, presupusul lider al grupării este originar din estul Ucrainei şi are cazier penal.
Regiunea separatistă Transnistria şi-a proclamat independenţa faţă de Republica Moldova în 1990, în urma unor temeri potrivit cărora ţara voia să se reunească cu România.
Regiunea semiautonomă Găgăuzia, în sudul Republicii Moldova, este de asemenea prorusă.
gandul.info