1738

Salariul mediu pe economie a crescut! Cine sunt beneficiarii celor mai mari lefuri

salariu, angajati
Salariul mediu al unui moldovean a ajuns la finele lui septembrie până la 4.700 de lei, în creştere cu zece la sută faţă de aceeaşi lună a anului trecut.

Acest avans al veniturilor însă nu reuşeşte să facă faţă creşterii preţurilor, motiv pentru care, cu aceşti bani, moldovenii cumpără mai puţine produse decât în 2014.

Potrivit Biroului Național de Statistică, cele mai mari lefuri au fost înregistrate în domeniul telecomunicații. Acestea au depăşit suma de 12.000 de lei.

Cu aproape 3.000 de lei mai puţin au câștigat angajații din domeniul energetic.

Cei care lucrează în domeniul finanțelor și asigurărilor au primit, în septembrie, puțin peste 8.000 de lei.

Cele mai mici salarii, de aproape 3.000 de lei, le-au luat angajații din domeniul artei și cei care au activități de agrement.

Puţin peste 3.000 de lei au câştigat salariaţii din instituţiile de alimentație publică şi cei din domeniul agriculturii.

La începutul lui noiembrie, Banca Naţională a Moldovei a revăzut în creştere prognoza inflaţiei medii anuale pentru acest an.

Potrivit estimărilor, rata va fi de 9,7 la sută, faţă de 9,3 la sută, cât a fost prognozat în august.

publika.md

0