După 14 ani munciți în Europa, a revenit acasă unde fabrică mobilă pentru persoanele cu dizabilități (Foto)
Compania Ofos a fost fondată la 31 decembrie 2013, având ca domeniu de activitate confecționarea și realizarea mobilei la comandă. După 14 ani de muncă în comunitatea europeană, Oleg Filipașco a decis să revină acasă și să pornească o afacere. A ales domeniul în care a acumulat experiență în anii lucrați în UE, vrând astfel să implementeze standardele europene în Moldova.
„Experiența acumulată în Europa m-a ajutat să-mi pun pe roate mai ușor afacerea aici în Republica Moldova. Banii investiți la început au fost din sursele accumulate peste hotare, dar și dintr-un ajutor financiar nerambursabil oferit de ODIMM. Am procurat utilaje performante care ne-au permis să ne dezvoltăm activitatea dar și să confecționăm mobilă mai calitativă într-un timp mai scurt”, povestește Oleg.
La început compania Ofos avea doar cinci angajați. Astăzi numărul acestora a crescut la 14. „Față de anul trecut, compania a evoluat cu peste 70%”, spune mândru antreprenorul.
Ceea ce face diferența dintre Ofos și alte companii similare din sector, este faptul că întreprinderea produce mobilier pentru persoanele cu dizabilități.
„Aceste persoane sunt limitate în posibilitatea de a folosi un mobilier obișnuit. Am decis să fim primii care oferă mobilier nestandart, ergonomic și la preț acesibil. Sperăm să fim un exemplu. Noi nu punem accent pe îmbogățire și lăcomie, ci pe calitate și comoditate”, mărturisește Oleg Filipașco.
În planurile pe viitor ale companiei se regăsește producerea mobile de elită, mărirea spectrului de producere a mobileirului pentru persoane cu dizabilitati, dar și a obiectelor de mobilier nestandart. „În prezent astfel de producători nu sunt la noi în țară”, spune Oleg Filipașco.
L-am întrebat care este secretul unui antreprenor de succes în Republica Moldova, și ne-a răspuns: „După părerea mea secretul constă în capacitatea de a găsi un compromis în orice situație”.
Acest articol face parte din Campania „Europa pentru Moldova” care vine să reflecte schimbările ce au loc în țara noastră în pas cu standardele, stilul și modul de viață din Uniunea Europeană.
agora.md