Mesajul disperat al unui funcţionar din RM: „Ne sufocăm, ne tratează ca pe nişte slugi, e totul pierdut în ţara asta!”
Jurnalistul Vitalie Călugăreanu a publicat un mesaj copleşitor pe care spune că l-a primit din partea unui funcţionar de stat. „Mi se pare un semnal PUTERNIC de care trebuie să ţinem cont TOŢI jurnaliştii”, comentează Vitalie Călugăreanu.
Reproducem mai jos mesajul integral:
Bună ziua. Îmi cer scuze încă o dată, dar nu m-am putut abţine. Sunt funcţionar public şi sunt nevoit să vă scriu de pe profil virtual. Văd cum se fură în fiecare zi statul, văd cum îşi promovează bandiţii afacerile şi banii le curg gârlă. Ne sufocăm. Toată speranţa e la jurnalişti. Cât se mai poate??? Spuneţi-ne, cât?? Eu şi colegii mei funcţionari am fost la proteste, dar nu am ieşit în faţă, am stat prin parcuri de frică să nu ne pierdem locurile de muncă. Am zis că dacă se porneşte o revoltă, ieşim şi în faţă. Deja nu mai avem ce pierde, e totul pierdut în ţara asta. Totul e în mâinile lor, a borsetelor. Să vedeţi cum ne tratează ca pe slugi, robi în slujba lor... Respectăm puţinii jurnalişti care au mai rămas în RM.
jurnal.md