1013

Ambasada Rusiei din Damasc a fost lovită de obuze

ambasada, obade
Două obuze au lovit marți dimineața Ambasada Rusiei din Damasc în momentul în care începea o manifestație de susținere pentru această țară, a cărei aviație oferă de două săptămâni sprijin aerian forțelor regimului președintelui Bashar al-Assad împotriva rebelilor, relatează AFP, citată de Agerpres.

Două obuze au căzut în jurul orei locale 10:20 (07:20 GMT) în incinta misiunii diplomatice ruse, provocând panică în rândul celor 300 de persoane adunate în fața clădirii ambasadei pentru a mulțumi Rusiei pentru intervenția sa în Siria, după cum a relatat un fotoreporter France Presse de la fața locului.

Nu există răniți printre manifestanți, potrivit acestuia, în timp ce nicio informație nu a fost făcută publică privind eventualele distrugeri produse în interiorul ambasadei.

Manifestanții agitau fotografii cu președintele rus Vladimir Putin, drapele și pancarte în sprijinul Rusiei. După căderea obuzelor, un grup dintre ei a scandat: 'Cu sângele nostru, cu sufletul nostru, îi vom apăra pe Putin, Assad și Siria'.

Potrivit Observatorului sirian pentru drepturile omului (OSDO), rachetele au fost trase de rebeli islamiști poziționați în jurul capitalei siriene Damasc.

La 20 septembrie, cu zece zile înainte de debutul intervenției ruse în Siria, un obuz a fost tras „asupra teritoriului ambasadei Rusiei în Siria” din Damasc fără a provoca pagube, după cum a indicat atunci Ministerul de Externe rus. Ministerul a condamnat „acest bombardament criminal” și a declarat că așteaptă „o condamnare clară a acestui atac terorist din partea întregii comunități internaționale, inclusiv din partea actorilor regionali”, potrivit comunicatului.

Ambasada Rusiei la Damasc, instalată în cartierul Mazraa, a fost anterior vizată în mai multe rânduri de tiruri cu mortiere. În luna mai, un bărbat a fost ucis în apropiere de clădirea ambasadei în urma unor tiruri care vizau sectorul misiunii diplomatice ruse.

sursa

0