A pornit în lume cu două valize, iar acum administrează investiții în Las Vegas. Povestea de succes a unei tinere din Moldova
Carieră // A pornit în lume cu două valize, una dintre care fiind plină cu cărți, iar acum este director regional la o companie globală de administrare a investițiilor.
Cu două valize și cu multe speranțe. Așa a pornit în căutarea viitorului. A ajuns tocmai în Las Vegas. Chiar dacă era în țara visurilor ei, nu i-a fost ușor. Au urmat ani cu disperări, greșeli, griji și sacrificii. Acum, moldoveanca își culege succesul. Deja al treilea an, Liliana Donos este Director Regional de Vânzări pe Europa de Est la „Bonotel”, sub umbrela grupului „Carlyle”, companie globală de administrare a investițiilor.
Multă muncă asiduă
„Începusem cu un plan foarte ambițios, trezit de o dorință de a crește, care ulterior a fost urmat de foarte multă muncă. Am avut parte și de susținere morală din partea soțului, părinților, surorii și prietenilor, care m-au ajutat să trec cu brio peste obstacolele pe care le-am întâlnit până acum în cale”, își amintește moldoveanca din Las Vegas.
S-a născut la Chișinău. Tot aici a urmat studiile liceale, după care, a „abandonat” R. Moldova. „Am făcut Facultatea de Business și Finanțe la Universitatea din Nevada, Las Vegas. M-am integrat relativ ușor în comunitatea studențească, fiind înconjurată de foarte mulți studenți din toate colțurile lumii. Adaptarea la un stil aparte de educație a început imediat după ce am luat testele TOEFEL și ACT. Alături de adviser’ul meu (consilier de studii – n.r.), mi-am făcut un plan academic pentru următorii trei ani de studii și m-am apucat de treabă. Am participat la mai multe stagii în cadrul câtorva companii din domeniu. Așa am primit și prima ofertă de lucru”, ne spune Liliana.
Nouă ani printre străini
E plecată deja de mai bine de nouă ani și nu regretă. „Viața mi-a adus șansa să-mi îndeplinesc visurile. Sunt o fire aventurieră, am visat de mică să călătoresc și să descopăr noi continente. Mai sunt și o persoană care iubește mult spațiu, să mă simt liberă să fac ceea ce îmi propun și asta a fost un alt imbold care m-a determinat să mă despart de meleagurile natale”, povestește tânăra noastră.
Recunoaște că nu i-a fost ușor să se afirme peste hotare, asta pentru că orice afirmare, indiferent unde ești, necesită o muncă intensă. „Important e să nu ne lăsăm pradă valurilor negative, să ne punem scopuri rezonabile, să ne impunem termene-limită, să ne stabilim și structurăm prioritățile corect”, ne spune secretul succesului ei Liliana.
Între timp, tânăra și-a găsit ursitul, tot moldovean, stabilit și el la Las Vegas. S-a căsătorit și a dat naștere unei fetițe. Le îmbină perfect pe toate acum – familie și carieră.
Cu dor de Moldova
Îi este dor de baștină și nu exclude că va reveni vreodată aici, doar că nu știe când. Cu modestie recunoaște că „nu vede acum o perspectivă în R. Moldova”.
„Deși am devenit foarte imună la multe lucruri legate de R. Moldova, dorul rămâne undeva în suflet, pentru că mai am mulți prieteni și rude apropiate rămase acolo. Nu exclud faptul că vom reveni vreodată în R. Moldova, dar nu știu când și pe cât timp. Pentru următorii 15-20 de ani, în mod sigur nu avem planificat acest lucru”, conchide tânăra.
sursa