Ruşii se tem că Moldova alunecă fără zarvă spre România. Planul B al lui Renato Usatîi
Moscova priveşte mută cum Republica Moldova se apropie tot mai mult de România prin intermediul proiectelor tehnice. Experţi din Federaţia Rusă învinuiesc România de faptul că colonizează treptat Republica Moldova şi au accentuat faptul că protestele lui Dodon şi Usatîi din faţa Parlamentului pot fi înăbuşite de poliţişti din România.
Agenţia de presă rusă Sputnik a organizat o conferinţă video Moscova-Chişinău cu tema „Protestul partidelor de centru-dreapta, scopuri şi perspective”.
Invitaţii studioului din Rusia au fost Iurii Naghirneak, directorul general al Fondului Internaţional al Asistenţei pentru Dezvoltarea Educaţiei şi Ştiinţei „Umanism, progres şi ordine” şi Vladimir Bruter, expertul Institutului Internaţional al Cercetărilor Umaniste şi Politice.
Invitaţii din Republica Moldova au fost Renato Usatîi, liderul Partidului Nostru, Igor Dodon, liderul PSRM şi Valeriu Ostalep, directorul Insitutului pentr Cercetări Diplomatice.
Rusia nu va acorda ajutor material imediat
Iurii Naghirneak a declarat că Rusia urmăreşte foarte atent evenimentele din Republica Moldova deoarece ruşii niciodată nu au fost indiferenţi faţă de soarta ”poporului moldovenesc”. Naghirneak a identificat trei perspective de dezvoltare a evenimentelor în Republica Moldova. În primul rând, atunci când puterea actuală va observa că pierde puterea, aceasta va reacţiona brutal. În al doilea rând, niciodată puterea nu va veni în faţa corturilor şi va preda prâghiile de control. Cel mai important punct se referă la faptul că politica moldovenească se trage dintr-un fel de nihilism, protest, este încercarea de a obţine schimbarea puterii. „Cu toate acestea lipăseşte partea pozitivă. Lipseşte un raspuns detaliat la întrebarea: Ce urmează? Scopul stângii este să vină la putere, apoi se va gândi cum va proceda mai departe”, consideră expertul.
Naghirneak se întreabă dacă partidele de stânga vor reuşi să creeze o politică reală fără o asistenţă externă. Republica Moldova poate ajunge în situaţia când la putere va veni stânga pro-rusă, dar ajutorul din partea Rusiei nu va veni imediat. „FMI, România, UE vor reduce finanţarea la minim, iar Rusia nu va fi pregătită să ofere un ajutor financiar considerabil. Băncile se prăbuşesc, lipsesc mijloacele financiare, ajutorul întârzie. Ce e de făcut?”, a subliniat Naghirneak.
Igor Dodon a replicat că situaţia se va ameliora prin reluarea exporturilor în Federaţia Rusă datorită faptului că din echipa PSRM fac parte veritabili experţi.
Planul B al lui Renato Usatîi
Igor Dodon a declarat că protestul Platformei DA are scopul de a schimba pro-europenii răi cu pro-europeni buni - pentru PSRM însă nu există europeni buni. Cei care au ieşit în centrul Chişinăului pe 27 septembrie sunt cetăţeni care nu neapărat împărtăşesc viziunile politice ale PSRM. Aceştia au ieşit cu lozinca „Jos puterea oligarhilor şi pentru alegeri anticipate”. Dodon a promis că spre sfârşitul săptămânii curente, numărul corturilor din faţa Parlamentului va creşte de la 300 la 1.000.
Renato Usatîi a ameninţat că va pune în funcţiune „Planul B, dacă preşedintele Nicolae Timofti nu va demisiona”. Primarul de Bălţi nu a vrut să explice ce înseamnă „Planul B”, pentru a nu oferi de lucru poliţiei.
Ruşii văd Maidan la Chişinău
Expertul rus Vladimir Bruter a menţionat că protestul Platformei DA, la fel ca şi maidanul de la Kiev este compus din două straturi. Primul strat este compus din oameni reali care sunt nemulţumiţi de cum merg lucrurile în ţară şi al doilea strat îl formează organizatorii protestului care cred că vor putea schimba configuraţia puterii. Un lider din spatele protestului este Maia Sandu, deoarece a făcut declaraţii de susţinere a protestatarilor de la distanţă, fără să iasă în faţa corturilor. „Îmi aduce aminte de rolul pe care îl avea Petro Poroşenko, când o persoană puţin cunoscută ieşea la tribună şi vorbea lucruri neimportante. S-a adeverit apoi că este o tehnologie pentru creşterea raitingului”, a afirmat expertul rus.
Partid în frunte cu Maia Sandu
Bruter consideră că deşi rezoluţiile celor două mitinguri, ale Platformei DA şi ale stângiştilor coincid, scopurile lor sunt însă divergente. Scopul Platformei DA ar consta în consolidarea puterii actuale alungând de la conducere oameni care s-au discreditat. Scopul protestului stângiştilor ar fi schimbarea puterii şi construcţiei puterii prin intermediul alegerilor anticipate.
Tema Maia Sandu a fost atinsă de câteva ori în cadrul conferinţei. Renato Usatîi a declarat că a fost informat pecum că în Republica Moldova va apărea un nou partid pro-european care va fi finanţat de Europa şi SUA. Partenerii externi deja se pregătesc de alegeri anticipate, iar un partid condus de Maia Sandu ar reprezenta o alternativă reală pentru PLDM şi PD care au dezamăgit total electoratul. „Se pregăteşte un partid nou, condus de fostul ministru al educaţiei Maia Sandu, unde o să fie mai mulţi conducători a instituţiilor de stat, manageri de top din diferite domenii, dar şi oameni din business. Va fi un control dur al calităţii membrilor acestora”, a menţionat Renato Usatîi.
”Jandarmul” român va trece Prutul
Experţii ruşi au afirmat că în timp ce Rusia priveşte de la distanţă ce se întâmplă la Chişinău, România este statul care colonizează cu paşi mici Republica Moldova. Aici experţii au vorbit despre proiectele pe care România le implementează în Republica Moldova. Este vorba despre interconectarea energetică, proiectul privind crearea unui spaţiu de drumuri comune, reţea de cale ferată comună, relaţiile financiare comune, relaţiile strânse dintre ministerele de interne.
„Astfel, Moldova se scurge încetul cu încetul în direcţia României, fără multă zarvă. Să nu ne mire când poliţia românească va trece Prutul”, a declarat Vladimir Bruter.
sursa