7971

După amenințările lui Renato Usatîi, compania care salubrizează Bălțiul îl dă în judecată pe primar și refuză să mai ridice gunoiul

balti, amenintare
Scandalul dintre Primăria orașului Bălți și compania care asigură salubrizarea localității se adâncește și se mută în judecată. După ce ieri primarul de Bălți, Renato Usatîi, și-a ieșit din fire la protestul angajaților companiei și i-a amenințat și înjurat, compania anunță că îl va da în judecată pe edil.

Conducerea companiei susține că primarul a avut o atitudine inadecvată și prin urmare va depune o cerere la Procuratura Generală și o cerere de chemare în instanța de judecată, pentru apărarea onoarei și demnității.

”Considerăm că un asemenea comportament nu face față nimanui, mai ales a unui primar și limbajul criminal este inadmisibil de utilizat în adresa unor persoane fizice sau juridice. În cazul în care, acesta consideră că are pretenții financiare sau de altă natură, ar trebui să-și apere interesele în instanța de judecată. Din informația de care dispunem, Primăria mun. Bălți are un tratament similar vis-a-vis de toate întreprinderile care prestează servicii publice, iar scopul adevarat al primarului de Bălți este să-și supună sau să preia chiar unele din afaceri”, se spune într-un comunicat al companiei.
balti, salubrizare
Mai mult, administrația firmei anunță că nu va mai ridica gunoiul și nu va salubriza orașul până când Primăria nu-i va achita toate datoriile pentru munca prestată. ”Suspendăm executarea obligaţiunilor de salubrizare și curățare a municipiului, începând cu data de 25 septembrie 2015. Municipiul Bălți nu va mai fi salubrizat și curățat până la achitarea integrala a datoriei  sau, cel puţin, până la achitarea partiala cu oferirea de către Primăria municipiului Bălţi a unui grafic de achitări suficient pentru asigurarea activității întreprinderii și a obligaţiilor contractuale”, se mai spune în comunicat.

În acest context, reprezentanții firmei își cer scuze de la locuitorii orașului, dar spun că vinovat de această situație este Renato Usatîi, care nu este capabil să administreze orașul. ”Ne exprimăm regretul că din cauza atitudinii iresponsabile a Primăriei mun. Bălți ar putea avea de suferit locuitorii orașului. (...) Consideram ca dl Renato Usatii este direct responsabil de situatia creata, confirmand incapacitatea sa de a administra orașul și catalogăm reacția isterică a dlui Primar de Bălți ca parte a unei strategii de apărare a sa în fața opiniei publice și denigrare a companiei noastre”, mai afirmă reprezentanții companiei.

Întregul scandal a pornit după ce Primăria municipiului Bălți a propus măsuri de optimizare a cheltuielilor orașului pentru anul viitor, în special ce țin de reducerea cu 50% a fondului de salarii. Angajații companiei au fost nemulțumiți de acest plan de optimizare și au ieșit la protest, mai ales că nu și-au ridicat salariile de două luni. Lefurile nu au fost achitate din cauza faptului că Primăria nu ar fi transferat cele 5 milioane de lei pe care le datorează față de firma care salubrizează orașul. În cazul în care Primăria nu va achita datoria, firma care salubrizează orașul spune că se va adresa în instanță pentru a-și recupera banii.

sursa

0