Selfie și alcoolul fac tot mai multe victime. O adolescentă din Chișinău a murit în timp ce încerca să-și facă o poză
O adolescentă de 16 ani din capitală şi-a pierdut viaţa după ce a căzut în gol de pe un bloc cu 11 etaje.
Tragedia s-a produs duminică dimineață, în sectorul Botanica al capitalei.
Informația a fost confirmată de către șeful serviciului de presă al Direcţiei Poliţiei Chişinău, Adrian Jovmir.
Potrivit oamenilor legii, victima ar fi urcat pe acoperiş împreună cu mai mulți prieteni, după ce ar fi consumat alcool.
Una dintre versiuni este că minora şi-a pierdut echilibrul în timp ce încerca să-și facă o poză. Nu este exclusă însă nici versiunea unui suicid.
Potrivit sursei citate, tânăra nu locuia în blocul de pe strada Plaiului unde s-a produs tragedia, ci pe bulevardul Dacia.
În acest caz a fost deschisă o anchetă.
sursa