Șeful unui sector de poliție din Chișinău, reținut în timp ce lua mită (Video)
![]()
Șeful unui sector de poliție din municipiul Chișinău, reținut în timp ce primea mită. Polițistul ar fi extorcat 2000 MDL de la un bărbat pentru a trece cu vederea neregulile și protejarea ulterioară a activităţii acestuia.
Potrivit informțiilor oferite de serviciul relații publice al MAI reținerea a avut loc în jurul orei 16:00, pe teritoriul unei stații PECO din capitală. Suspectul a fost reținut pentru 72 de ore.
Dacă va fi găsit vinovat, polițistul riscă între 5 și 10 ani privațiune de libertate cu aplicarea unei amenzi în mărime de până 160000 MDL și privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice pe un termen de la 7 la 10 ani.