Portretul lui Putin, realizat din 5000 de gloanţe aduse din estul Ucrainei (Foto)
Un artist din Ucraina a creat portretul preşedintelui rus, Vladimir Putin, din rămăşiţele a peste 5000 de cartuşe. Lucrarea are peste doi metri înălţime şi a fost realizată din gloanţe aduse din zona de conflict din estul Ucrainei.
Portretul urmează să fie expus alături de poveştile militarilor, care au cules gloanţele de pe front. Intitulat „Chipul războiului”, portretul lui Putin realizat din gloanţe atrage tot mai mulţi vizitatori în studioul artistei Daria Marcenko. Întreaga lucrare a fost realizată din rămăşiţe ale muniţiei folosite pe frontul din estul Ucrainei, iar creatoarea spune că privirea liderului rus se schimbă în funcţie de lumină. Putin pare, pe rând, nervos, mândru sau chiar trist.
Portretul urmează să fie expus public pentru prima oară alături de poveştile celor şase militari care au ajutat-o pe Daria să strângă cartuşe de pe front, alături de mărturiile lor despre conflictul din est. Este un proiect în care mi-am depus toată energia, a recunoscut artista.
Artista din Ucraina are mai multe astfel de lucrări care au fost expuse atât în ţară cât şi în Belgia, Germania sau la New York, în cadrul Săptămânii Modei.
sursa
stearfa asta si-ar pune ei pe tzitze citeva gloante!!!
tu esti stearfa..
suuper!!!
de vina saint americosii ,peste tot isi baga nasul
Отлично разукрасили епло путлера:-)
Nu Erau Americanii. Ii Lucsuei tu Acuma Ciubotele lui Putin si a Lui Rogozin.
Bravo ! Talentata si ingenioasa ! Jos palaria, draga artista din Ucraina ! Frumoasa lucrare !
Restul Ucrainei sunt Liberi Datorita ca Sunt Americanii pe Lumia Asta. Dar Donbasul si Luganscul. Arde Fiindca sunt Rusii pe Lumia Asta.
Pelia lui Putin este Din Gloante ca la Sarpe. Dar Mii interesant din ce sunt Creerii lui Putin. Credca din Resturi de Petrol.--Nefteodhodov. Amestecate cu Tusonca. Vodca. si Sinje. ---Rahat....Siberian.
Dar Artista Maladet.---Premiul Nobil la Cultura. Puctura si Critica.----Injiniozitate si Adevar.
XXXXXXXXX
Acest Portret ---- Icoana Rusiei.---Trebe sa Stia in Toate Statiile de Metrou din Rusia si Aeroporturi..---Cartia de Vizita a Rusiei.
Taman Acolo De Sovetvicii Rusi este Curatit Teritoriul. Taman Acolo Rusii isi Vira Nasul. Si in Cuba. Sev. Coreia. Transnistria. Carabah. Cecnia. Daghestan. Ciubota Rusiasca.---Ruyschii Sapog.
XXXXXX
Ce Nustii ca In Afgasnistan au Murit Moldovenii dusi ca Oile.si toate Popoarele dun SSSR. Americanii ni iau Adus Acasa pe Restul. In Iran Sovetnicii Rusi Construiau Statii Atomice ca la Cernobili, pina iau Verbuit si iau Atitat Contra Americanilor. Acuma Iranul se Trezeste. Isi Revine din Seansul de Gipnoza Rusiasca. Iar Verbovanii Sadam -Husein. Isi Sterjia Ciubotele de Portretul Lui Bus.. Ai Uitat. Da. La Comanda Cremlinului. Si tot la Comanda Cremlinului I
Intro noapte Au Atacat Cuveitul de Unde se Aporovizionau Cele Sapte State dezvoltate cu Petrol. Unde Ele Au Inestit si Au Construit. La Comanda Cremlinului Iracul Aintrat in Cuveit ca si Rusii in Afganistan. Gruzia. Crim. Donbas. Lugansc. Si Atunci Americanii Iau pus Multimatum lui Verbovanii Sadam-Husein. Care la Comanda Cremlinului ca si Verbovanii Milosevici din Balcani. Ca siu Verbovanii Ianucovici. Verbovannii Hohol. Si A primit Peste Cap Verbovanii Sadam-Husein. A Esit din Irac cu Tot Rahatul de DTehnica Rusiasca. Ce Ai Uita cu Pustiul era Plin de Metalolom Rusesc Topit. Pentru care Au Muncit Parintii Nostri si Noiu.
Asta Voi care il Pup........intrun Loc pe Putin, Merjeti la Psihiatreu......Ianucovici Acuma In Obsiaga lui din Cubani. Merje in Toata Ziua la Psihiatru. La Mormintul Feciorului care sa Scaldat iarna in Baical. Si la Biserica. La Rugacini.---Zice,,Iartama Doamne ca Tare Prost am Mai Fost. O Singura Iscalitura si Eram in Rind cu Lumia. Dar Asa unde Sunt si Cine Sunt. Cu Sovetnicul meu Tupoi Micola.
XXXXXXXX
Nu Stii cu ce Sunt Inarmate Toate Conflictele din Lume. si toti Teroristii din Lume. Nu cu Aftom. Calasnicov. Incepind de la Ben--Laden. Teroristul Numarul 1-u. si Toti Ceilalti. Ca sunt in Africa. Ca in America Latina. Ca in Asia si Tot Clobul Pmintesc. Si Pacificatorii din Transnistria. Si Ocupantii Eliberatori Din Donbas si Lugansc. Si Zelionie Celovecvchi din Crim./ Ciurcele si Cupcia. -Ia Ruschii Soldat. Toati cu Aft. Calasnicov. Dar Citi Rusi Morti si Ramasi prin Bratschie Moghili prin Lume tot din Cloantele din Aft. Calasnicov Ucisi. Clontele nu Aleje dupa Nationalitati si Culoare. El Omoara.Pe cibne sta in Cale.--Asa ca Conveerul Lucriaza.....Vedeti cine Trebue sa Miarga la Psihiatrui....Care Psihiatru. Izolati si Lecuiuti.
XXXXXXXX
Inca Odata Repet Pentru Osobie Tupie. Asta a Ramas ca Invatatura de la Chiloi SSSR. Cind SSSR a Chiit cu Ttul. S'a Ales ceia ce Trebuia. Lejia Domnului. Atunci Rusia a ramas Fara Robi si Piata de Desfacere.Pentru Petrolul Siberian si nici Decum Rusesc. Siberia nu este Rusia. Este Teritoriul Ocupat. Rusia Matusca Istorica. se Termina la Ural.Atunci cum trebuiau sa Traiasca Ei Rusii Mai Departe. Au Hotarit printrun Verbovanii Sad.-Husein. Destept ca Si Ianucovici. Videlcastreo. Cimirsen. Ciausescu si Altii. Sa le Distruga Celor Sapte tari Dezvoltate locul de Unde seAprovizionau. 70-80 %. de Petrol. Cuvetul. Acolo AcesteTari au Inestit si nu Au Ocupat Ca Rusii. Cremlinul L'au folosit pe Desteptul de Sadam-Husein. Ei asta Pot si A Esit ceia ce a Esit. Americanii nu Sunt Prosti. Ei Stiu ce Fac. Ir cu Iugoslavia. Este Altfel. Rusii au luat in Arenda pe 15 Ani Basa Militara din Crim. Platiau bani CREI si Credfiau ca incurind ii Verbuesc pe Hoholi si Ramin in Veci. La Eiu Acasa. Dar Hoholii nu se Dadiau Verbuiti. Atunci au mai Prelunjit inca pe 28 de Ani Arenda Bazei Militare Diun Crim. Tot cu Gindul Ca ii vor pune in Jenunchi pe Hoholi. Dar Hoholii se Tiniau si nu Se Dadiau. Atunci Cremlinul l'a Verbuit pe Milosevici cu Acelas Gind Ca Milosevici sa Ciara Uniria Iugoslaviei cu Rusia Matusca. Si Muaria Bazei Militare din Grim in Maria Adriatica. Sub Coastele Iugoslaviei. Aceias Baza Militara.. Si Aceias Velicaia Rusi. Aceias Ispansie Rusiasca. Dar Americanii nu Sunt Prosti, si l'au Preintimpinat pe Destep[tul de Milosevici. Ogoestete. Linistestete. El na Inteles, ca si SDadfa-Husein. Care Inmdepliniau Comenzile din Cremlin. Atunci Milosevici a Primit peste Cap. Ca si Sadam-Husein. Asa ca nu Americanii dar Rusii isi vira Nasul peste Tot. Americanii ii Trimit Acasa. Asa si cu GDR. si ToateTarile Socialistye. Si Republicele din SSSR.......Pentru cel de Pomeneste de Psihiatru. Merji si vezi Cuba. Coreia de Nord. si Cia der Sud. Donbasul. si Luganscul. Si apoi vei Hotari unde la Psihiatru ori la Buncher indeobste. sa Merji. Numai Prostul nu Poate Deosabi Albul de Negru fiindca este Prost. Normalii pe Masini. Combine. Tractoare. Lucriaza. Iar Bolnavii Pe Tancuri. si prin Ucenii si Parade fiindca sunt Bolnavi. Rau de Tot. Acolo Psihiatru nu mai Are ce Face. Acolo Lecuire Trebue.
Voenii Complecs. Uceniii. si Paradfe Militare. Nu este un Diagnoz.--Boala Hronica...Izolare.--Lecuire. Lecuire, si iar Lecuire.
Dumnezeu nu-i FRAER. El nu Face Parade Militare si Ucenii. El Judeca si Pedepseste....SSSR. Numai Numele a Ramas. C'a si din. Lenin. Stalin. Hrusciov. Brejnev. gen.Lebedi. gen. R
gen.Rohlin. Submarinele Atomice CUESC si COMSOMOLET. Numai Numele. AMINI.........
XXXXXX
La Portretul acestei Actriute mai trebue Adaugat cum Curje Sinje din Nas. Gura. Urechi. Ochi. si din Frunte. Sinje..Sinje. si Atunci Portretul esteTerminat.
XXXXXXXX
Asa ca Dumnezeu va Hotari cine sa Miarga la Psihiatru. Nu va Faceci Griji. Deloc. Vedetiva de Vita.
XXXXXXXX
Degraba credca Iranul se va Trezi Complect din Somnul. Ghipnoza Rusiasca. I se va Scoate Imbargoul. si Iranul va Ecsporta Petrol. Si vom Vedia cit va Costa Rubla Rusiasca. Si unde va fi Economia Rusiasca. Rusia si Puitin tin prin Monopoliu Pretuil pe Piata Mondiala la Petrol. Iar Iranul sunt folositi ca niste Peste de Sah in Acest Joc. Sub Sovetnicii Rusi. Iranul sub Imbargo. Si Rusii Fraeri la Petrol. Asa ca Depinde dupa care Muizica Dansezi. Dupa cia Americana. S'au dupa cia Rusiasca. Muzica Americana Este Piata Libera si Democratie. Adevarata.--Leje. si Muzica Rusiasca este Verticali Vlasti. Coruptie. Voenii Complecs. Monopolie cerez Silu... Propoganda. Mafie.. si Macaroane si Pelimeni dupa Urechi, la Cei Prosti.
Tu esti romin . de unde ai luat tate prostologiele estea lea nascocit noapte prin somn ???? Ori tau povestit javrele americane. Nu duce lumea in eroare ma imfla risu chind citesc asa prostologii. Mai invata istorie nu numa ce iti spun americanii democratici. Care vor pace numa la ei in tara care nis nu este a lor.iran.irac.libiea.iugoslaviea.pachistan.ucraina astea sun 5 procente unde sa bagat nasu americanii tai sfinti.
aestea is tuburi nu gloante , ciobenilor
UNDE SIA BAGAT NASUL EUROPA SI SUA E CRIZA TOTALA ( GRECIA SI ALTELE
Scrii la Copmpiuter American Prostulei. Europa o Ridicato din Cenusa sio Japonia Americanii cu plan Marsal. Bouilei. In Europa nu lupta Numeni Boulei. In Caucaz. Ucraina. Transnistria. Unde Este Ciubota Rusiasca. Sasa Govn.......Lebedi Boulei ce a Venit La Prasit Tutun. A venit sa Voniasca aici si Dumnezeu cind lo Ridicat in Sus si cind Lo Trintit de Pamin nici o pta de Rahat de a Lui no ramas pe Pamint. Nu Sti cum Rigae pe Aici si Hripe cevai despre Djin iz Butilchi. Nu Americanii Lupta in Donbas si Lugansc Boule. Dar Scatina si Jivotnaia Care si pe pod la Tuiraspol; StaScatina. Pute ca de la o Ferma de Porci Toporila ce Esti. Tu. Moldova o Farimitato nu Americanii. Boule, Dar Porcul Rus a Facut Granita pe Preut. Pe Nustru. La Maliga Nord Cernauti. La Jiurjiulestio Sud. Boulei. La Stefan Voda Boulei. Rusii iti Vind Tie Lumina Electrica de la Statia Electrica de la Cuciurgan Boulei,. Rusii de la Statia Ta TIE Boulei Nu Americanii. Te Conmtroliaza in Fund cu Nasul pe Pod la Dubasari. In Tara Ta Boiulei Porcul Rus Blestebat Boulei, Vonieste pe Pod lwaa Niostru Porcul Rus Blestemat Boulei. Si Dumnezeu pe tiner o sa te Judece Moldovan Tupoi cve Esti Boulei, Americanii ioti Fac Drumuri. Canalizari. prin Sate. Fiunansiaza Fermierii Boulei,. Pe Bani Americani. Ca sa Supravetuesti dupa EWcsperimentul Rusesc de Dobitocire. Boulewi.Iti Place Putin , Pliuaca la El. Lui ii Trebuesc Prosti si Ticalosi. Pentru Bratschie Mogili.. Americanii Eliberiaza lumia de Jivotnaia, Scatina Betiva, Imputita si Tupaia. Dute si Vezi in Rusia si vezi cum Biau su nu Lucrioaza. Fiindca din Viacuri de Veci au Ocupat si Au Furat. Au Trait na Saro. Pentru topate se Plateste. Uitate Boule in Casa si Arata macar vreun Obiect facut in Rusia. In Afara de Cufaci, din Vata. Galosi de Rizina. Topr, Sredneviecovii. Si Hirlet si Sapa. Cu Care au Robit Parintii Nostri. Si noi in Copilarie. Dute si Vezi Drumurile si Masinile din Europa si America Japonia Boulei si cele Din Rusia. Iti Place Rusia, Pliaca Cione nuti da Voe. A 6-ia Parte a Clobului Pamintesc Ian Bardac. si Probleme. Taman Trwebuesti Acolo. Si Cit mai In Fundul Rusiei. Unde Cresc Olenii si Ursii cei Albi. S'au mai Dus L'a BAM, Stroica Veca si Nu sau mai Intors Asa Destepti ca Tine. Minrtia Moldovanului Cia de pe Urma. Dute si Maninca Cirese. Persici.. Abricoase. Poama. Gutui. Nuci. Vin, si Asa m,ai Departe Rusesti. Sucuri. Daca Aici Nuci Place. Sa ne Intoarca Acasa Buneii si Parintii Ucisi Prin Razboae. Si Paminturile Furate si Ocupate. Lasate de Stefan cel Mare si Svint. Nu Americani. Americanii ne Ajuta.